Retrogradările cu Corona şi Drobeta Turnu Severin, plus parcursul incredibil de modest pe banca CSU Craiova – în ultimul său mandat în Liga I, fac din Ionel Gane unul dintre cei mai slab cotaţi antrenori din Liga I, ca număr de puncte obţinute (desigur, nu mai slab ca Schumacher, pentru că rezultate mai proaste decât acesta nu poate avea nimeni…).
Ultimul mandat în Liga I al lui Gane , la CSU Craiova, este un astfel de exemplu, în startul sezonului 2014-2015, acesta bifând 7 meciuri oficiale pe banca celor de la CSU Craiova, cu 5 eşecuri şi două remize, după care a fost înlocuit cu “dublul” Cârţu/Săndoi, care au avut o serie incredibilă fără eşec, semn că este (şi) problema antrenorului, când echipa pierde! Printre eşecurile lui “Jerry” s-a numărat şi un 0-2 cu Petrolul, plus un 0-5 cu Astra, nici precedenta experienţă a acestuia, la Corona Braşov, nefiind mai “brează”, 21 de meciuri în campionat, doar 2 victorii!
Venirea lui Gane pe banca Petrolului a primit comentarii dure din partea unor oameni de fotbal, Adrian Teodorescu, cel care cunoaşte foarte bine perioada petrecută de antrenor la Corona Braşov, afirmând: “să spună Gane ce tactică a propus în vestiar, când era antrenor la Corona! Schumy era Mourinho pe lângă el!”. Suporterii au taxat numirea pe reţelele de socializare, după cum se poate vedea, comentariile la adresa celui de-al cincilea antrenor pe care-l va avea Petrolul în acest sezon fiind “savuroase”.

Primul antrenament, la Brazi

De parcă problemele din clasament nu erau îndeajuns, Petrolul s-a trezit că nu mai poate folosi nici baza de antrenament de la Crângul lui Bot, proprietate a primăriei, clubul fiind înştiinţat că nu mai are acces la cantonamentul tradiţional al “lupilor”, unde se pare că se va muta, să se antreneze, echipa de seniori a CSM Ploieşti, din liga B judeţeană.
În aceste condiţii, arena “Chimia”, din Brazi a devenit “fieful” de antrenament, noul tehncian, Ionel Gane bifând primul său antrenament în postura de “principal” al echipei ploieştene pe acest stadion, în timp ce antrenamentul de ieri dimineaţă s-a desfăşurat la baza sportivă din Strejnic.

Cine se scuză…

Constantin Schumacher – antrenorul “imaculat” al Petrolului, a încercat să ofere unele explicaţii privind parcursul echipei în mandatul său – unul cu 5 înfrângeri din tot atâtea partide oficiale. Acesta a spus: „S-au adus 15 jucători în perioada de transferuri, e greu să-i integrezi. O altă problemă cu care m-am confruntat a fost că nu am avut un lider în lot. Am vorbit cu mai mulţi jucători cu experienţă. Am adus jucători care au evoluat la echipe mari din Europa, după CV-urile lor aveam mari speranţe. Realist vorbind, e foarte greu ca Petrolul să se salveze de la retrogradare” – a spus Schumacher. Analizând declaraţia sa, se pune întrebarea de ce nu a fost Laurenţiu Marinescu acest “lider” şi, mai ales, cine nu a dorit acest lucru, dacă numirea portarului Cobrea căpitan ale chipei a fost o măsură “inspirată” şi, dacă atunci când s-a uitat la “CV-urile aducătoare de speranţe” a analizat şi când a fost ultimul meci oficial jucat de Inez, Ziani, Begeorgi, Paolucci, Guerriero, Prestia, etc? Concluzia privind mandatul lui Schumacher pe banca Petrolului a tras-o chiar predecesorul său – Mihai Stoichiţă, într-o emisiune televizată, cel poreclit “Lippi”, dat şi el afară după 4 eşecuri la rând, în iarnă, de către Dan Capră spunând: “Şumi şi-a făcut-o cu mâna lui”.

Previziuni sumbre de la Licenţiere

Chiar dacă este pe ultimul loc al Ligii I, Petrolul speră într-o minune şi a iniţiat procedurile de obţinere a Licenţei de club profesionist şi pentru sezonul viitor, Valentin Mateescu – secretarul general al clubului fiind “responsabilul” pentru completarea acestui dosar.
Respectiva licenţă, dacă va fi obţinută, din partea Administraţiei de Licenţiere, va fi necesară doar dacă se rămâne în primul eşalon, campionatul acesta Petrolul obţinând acest act, cu o penalizare de şase puncte, rămasă validă, echipa ploieşteană pierzând câte 3 puncte pentru datorii către angajaţi şi alte cluburi.
Preşedintele forului care conduce Departamentul de Licenţiere, Viorel Duru, este sceptic cu privire la soarta echipelor aflate în insolvenţă, declarând că aceste cluburi au şanse minime să-şi “revină” şi că prevede, “mai devreme sau mai târziu, falimentul”, situaţia fiind cu atât mai gravă pentru echipele aflate în eşalonul secund, care au pierdut şi principala sursă de venit – drepturile de televiziune aferente participării în primul eşalon.
FC Braşov, Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, U Cluj şi Ceahlăul Piatra Neamţ sunt astfel de exemple, clubul Petrolul având, la rândul său, mari probleme, deja, luna viitoare fiind programate, la judecată, mai multe cereri de faliment!