CSM 2 Târgovişte – CSM Ploieşti, mâine, ora 13:00
Bogdan Chitic
Baschetbalistele de la CSM Ploieşti revin în competiţia Ligii I după o pauză de trei săptămâni, prilejuită de acţiunile lotului de senioare în campania de calificare la Eurobasket 2017. Din garnitura fetelor Loredanei Munteanu, pentru deplasarea de la Târgovişte, va face parte şi Ioana Ghizilă, mezina primei reprezentative încheindu-şi aventura la Cluj şi alăturându-se, deja, colegelor sale pentru meciul de duminică.
Ultima apariţie în Liga I a fost una de care ploieştencele îşi vor aduce aminte pentru mult timp de acum înainte. O victorie clară cu ACS KSE Tg. Secuiesc, scor 80-63, a atras toate aplauzele fanilor prezenţi în „Olimpia”, dar şi privirile adversarelor, care au, acum, un motiv în plus să se teamă de potenţialul prahovencelor. Formaţia antrenată de Loredana Munteanu a arătat o creştere evidentă, comparativ cu startul sezonului, şi, chiar dacă linia de clasament (2-6) o plasează în subsolului ierarhiei – cu amendamentul că are cu două sau chiar trei partide mai puţin disputate faţă de restul echipelor, CSM Ploieşti poate spera la o comportare bună şi pe terenul echipei satelit a campioanei CSM Târgovişte.
„Ne aşteaptă un meci dificil la Târgovişte, pentru că, aşa cum bine ştiţi, echipa adversă va rula mai multe jucătoare de la prima formaţie, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi la meciul tur. Ne bucurăm să o avem pe Ioana Ghizilă lângă noi, este o jucătoare exponenţială care merită toate felicitările pentru convocarea la prima reprezentativă şi pentru timpul petrecut în cantonament la Cluj, alături de senioare, dar, pe de altă parte, suferim din cauza faptului că nu o putem avea la dispoziţie pe Alexia Apostolescu, în continuare cu probleme la gleznă. Mergem înainte, sperăm să fie bine, iar tinerele noastre jucătoare să prindă şi mai multă încredere după un astfel de joc”, a punctat antrenoarea Loredana Munteanu.
După meciul de la Târgovişte, pentru fetele de la CSM Ploieşti urmează, miercuri, 24 februarie, de la ora 17:30, „restanţa” din deplasare cu Politehnica Iaşi, pentru ca, două zile mai târziu, de la ora 13:00, Ioana Ghizilă şi colegele sale să primească, în „Olimpia”, vizita celor de la Phoenix 2 Galaţi.















