Hocheistul român Eduard Căsăneanu a cucerit medalia de aur în concursul de îndemânare, joi seara, în cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT) 2016 de la Lillehammer (Norvegia). Sportivul s-a impus în clasamentul finalei cu 14 puncte, devansându-i pe slovacul Sebastian Cederle, 12 puncte, şi pe germanul Erik Betzold, 11 puncte. Eduard Căsăneanu a ocupat locul al doilea la viteză, a fost al doilea la precizia şutului, primul la agilitate, al patrulea la rapiditatea şutului, cel mai bun la precizia paselor şi al treilea la controlul pucului. Căsăneanu a intrat în finală cu al doilea punctaj după faza calificărilor. Aceasta este a doua medalie a delegaţiei României la Lillehammer, după medalia de bronz cucerită de Mihaela Hogaş, miercuri, în proba de sprint echipe mixte internaţionale la patinaj viteză. Medalia de joi reprezintă a treia clasare pe un podium al unei competiţii olimpice multisport de iarnă sub egida CIO, după ce Ioan Panţuru şi Nicolae Neagoe au câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Grenoble, din 1964. România participă la Lillehammer cu 22 de sportivi (10 fete şi 12 băieţi), care vor evolua la nouă discipline sportive, până pe 21 februarie.