AFC Astra II – CSO Plopeni 0-1
A marcat: -/G. Vasile.
AFC Astra II: Stanciu – Pahonţu, Bălaşa, Chirilă, Mihăilă – Moise, Răileanu, Dr. Gheorghe, – Doncilă, Bondilă, A. Gheorghe. Au mai jucat: Banu, Ştefan, Lazăr. Antrenor: Bucurel Dîrman.
CSO: Marinică – Cioc, Lungu, Sandu, Chejnoiu – Puiuleţ, Trică, Copilu, C. Vlad – Fl. Dumitrache, Huza. Au mai evoluat: G. Vasile, Constantinescu, Zahiu. Antrenor: Daniel Dumitrache.

Fosta grupare de Liga a III-a, CSO Plopeni, actualmente în Liga a A Prahova, a reuşit să câştige ultimul amical disputat, 1-0 pe terenul colegei de serie şi eşalon AFC Astra II. Singura reuşită a întâlnirii a purtat semnătura juniorului G. Vasile, într-un joc în care tehnicienii celor două grupări au testat mai mulţi jucători. În ambele tabere, pauza de iarnă a reprezentat un bun prilej de a modifica componenţa loturilor, returul fiind unul al căutărilor.
În partea secundă a stagiunii, AFC Astra II va miza numai pe juniori, proveniţi din propria pepinieră, iar cei mai reprezentativi au făcut pasul spre grupări din eşaloanele naţionale ale fotbalului autohton. În acestă întâlnire, tehnicianul Bucurel Dîrman a testat mai mulţi juniori, în special dintre cei care au evoluat la nivelul republicanilor sub comanda lui Vasile Cosarek, în toamna anului trecut.
De partea cealaltă, în ultima săptămână mai mulţi jucători din tabăra plopenară au preferat să nu mai continue activitatea la echipa condusă de Daniel Dumitrache. Astfel, Zamfir, Codreanu şi Căpraru şi-au găsit alte grupări la care să evolueze, primii doi sportivi menţionaţi jucând pentru AFC Brebu, în amicalul câştigat cu CS Cornu.
„Am cerut ca jucătorii să fie prezenţi la două antrenamente săptămânale, dar unii au spus că nu pot onora doleanţa mea. În aceste condiţii, aceştia au ales să plece. Dintre cei trei, situaţia lui Codreanu este încurcată”, ne-a declarat Dumitrache. Acelaşi tehnician ne-a precizat că la echipa au venit Paraschivoiu, Chejnoiu şi A. Radu, astfel că numeric lotul plopenarilor nu a suferit modificări majore.
La finalul săptămânii în curs, cele două echipe ar putea disputa revanşa, însă o decizie finală în acest sens se va lua zilele următoare.