Petre Apostol

În doar 14 zile, atleţii juniori de la CSM CSŞ Ploieşti, antrenaţi de profesorii Maria Andrei şi Florin Andrei, au reuşit să stabilească patru recorduri naţionale! Practic, acest fapt reprezintă un record în sine, mai ales că au depăşit performanţe realizate chiar cu 22 de ani în urmă şi chiar la o categorie mai mare de vârstă.
Sportivii ploieşteni au fost prezenţi la Concursul Naţional „Memorial Dorin Melinte”, desfăşurat la Bacău, în singura sală din ţară care îndeplineşte condiţiile de a realiza record naţional, pista de atletism având dimensiunea corespunzătoare de 200 metri (cea din Bucureşti, unde se desfăşoară Campionatele României, este doar de 180 metri).
Andrei Năstăsache, Radu Ciocănescu, David Năstase şi Mihai Pîslaru sunt cei patru atleţi care, la acest început de an, au stabilit de patru ori timpul de referinţă la nivel naţional în cadrul a două probe de ştafetă.
În prima zi a concursului de la Bacău, elevii profesorilor Maria şi Florin Andrei au câştigat proba de 4×200 m, cu timpul de 1.34,26 minute, doborând cu 63 de sutimi de secundă recordul naţional la juniori 2, stabilit de Politehnica Timişoara în 1994.
În a doua zi a competiţiei, echipa de la CSM CSŞ Ploieşti a bifat un nou record naţional, câştigând proba de 4×400 m, cu timpul de 3.28,20 minute. Atleţii ploieşteni şi-au depăşit cu peste două secunde şi jumătate propriul record de acum două săptămâni, la juniori 2, dar, de data aceasta, au spulberat şi recordul de la juniori 1, cu o secundă şi 16 sutimi, performanţă care data tocmai din 2005, realizată de LPS Iaşi.
„Copiii s-au mobilizat şi au reuşit o performanţă greu de egalat de cineva în viitor. Sperăm acum ca aceste rezultate să fie şi recompensate, deoarece este vorba despre munca acestor copii”, ne-a declarat profesorul Florin Andrei.
De asemenea, profesoara Maria Andrei a adăugat: „De data aceasta, nu am mai concurat la probele individuale, ca la concursul anterior. Ne-am concentrat doar pe probele de ştafetă şi iată ce au putut realiza aceşti copii, care sunt toţi din Ploieşti”.