Petre Apostol
Câştigătoare a Cupei Europei la bob feminin în sezonul trecut, alături de Andreea Grecu, Maria Constantin a avut doar trei prezenţe în actuala ediţie a competiţiei continentale. Sportiva de la CSO Sinaia a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la runda finală a Cupei Europei, care s-a desfăşurat pe pârtia de la St. Moritz, din Elveţia.
Maria Constantin a avut-o colegă pe Erika Halay, ambele fiind pregătite de antrenorul lotului naţional, Paul Neagu. Cele două sportive de la CSO Sinaia au încheiat competiţia pe locul al nouălea, deşi după prima manşă ocupau locul al şaselea, la opt zecimi de prima poziţie.
Astfel, Maria Constantin şi Erika Halay au sosit, în final, la 1.90 secunde de învingătoare, campioana mondială şi vicecampioana olimpică Elana Meyers Taylor, din SUA, care a făcut echipă cu Terra Evans.
De menţionat că Maria Constantin ocupă locul 11 în clasamentul internaţional, cu 624 de puncte, fiind, totodată, a patra junioară din ierarhie (ea are 24 de ani, la bob junioratul durează până la vârsta de 25 de ani).
Ar mai fi de adăugat că pe pârtia de la St. Moritz, săptămâna aceasta, vor avea loc Campionatele Europene.















