Gazda Campionatului European de handbal masculin, Polonia, a ratat calificarea în semifinale, în urma ultimului meci din grupa principală. Imediat după acest eşec, antrenorul german al formaţiei poloneze – Michael Biegler, şi-a prezentat demisia. Nu a mai ţinut cont că anul trecut a condus echipa la medaliile de bronz la Campionatul Mondial. De asemenea, de curând, şi Naţionala României a înregistrat un eşec important. Tricolorii au ratat calificarea în ultima fază a preliminariilor Campionatului Mondial din 2017, după ce au câştigat la doar trei goluri meciul decisiv cu Austria, de pe teren propriu, insuficient, însă, pentru a merge mai departe, unde ar mai fi avut încă o dispută probabil chiar mai dificilă. Obiectivul stabilit pentru selecţionerul Aihan Omer cu mai bine de un an înaintea preliminariilor a fost clar: calificarea la Mondialul din 2017. În această săptămână, a apărut şi prima reacţie a antrenorului Aihan Omer după acel eşec. Nu a fost vorba despre demisie, ci a preferat să scuze eşecul echipei României prin faptul că nu a avut la dispoziţie cel mai bun lot şi că… a fost aproape să câştige la patru goluri cu Austria!