VCM LPS Piatra Neamţ – Tricolorul LMV Ploieşti, astăzi, ora 16.00
Petre Apostol
După ce a luat contact cu Sala Sporturilor „Olimpia”, unde a evoluat în premieră în manşa retur a Cupei României, echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti va juca în deplasare în debutul returului fazei preliminare din Divizia A1, urmând să ofere replica formaţiei VCM LPS Piatra Neamţ, în această seară.
Campionatul de volei masculin se reia astăzi, după ce săptămâna trecută s-au disputat meciurile din prima fază a Cupei României, unde ploieştenii au pierdut, având neşansa de a întâlni o formaţie de cupe europene, cum este CS Arcada Galaţi, cu aspiraţii la marele trofeu.
Elevii antrenorilor Marian Anton şi Mădălin Marinescu se vor concentra, astfel, doar asupra campionatului. Trupa ploieşteană, care s-a mărit în această pauză de campionat cu un fost finalist al Ligii Campionilor, Sergiu Stancu, va porni favorită în primul meci al returului, chiar dacă va evolua în deplasare.
Tricolorul LMV Ploieşti a încheiat turul pe locul al şaselea, cu 19 puncte, în vreme ce VCM LPS Piatra Neamţ este singura echipă din campionat care nu a reuşit să câştige niciun meci până acum, bifând un singur punct în cele 11 partide disputate în prima parte a competiţiei, ocupând, astfel, ultima poziţie a ierarhiei – a XII-a.
În meciul direct din tur, ploieştenii s-au impus clar, în minimum de seturi, scor 25:16, 25:14, 25:16.
Partida dintre VCM LPS Piatra Neamţ şi Tricolorul LMV Ploieşti va fi arbitrată de bucureştenii Silvian Lungu şi Benone Vişan, iar observator din partea federaţiei a fost delegat Jean Bratu, din Brăila.
De menţionat că Tomis Constanţa s-a retras din campionat, în urma problemelor financiare, iar în retur toate formaţiile vor câştiga la scor de neprezentare meciurile în care ar fi trebuit să evolueze în compania campioanei din sezonul precedent.
În cadrul primei etape din retur, mai sunt programate următoarele partide:
Dinamo Bucureşti – SCM U Craiova, astăzi, ora 16.00
Volei Club Caransebeş – Universitatea Cluj, astăzi, ora 17.00
CSM Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare, astăzi, ora 18.00
CS Arcada Galaţi – Volei Municipal Zalău, mâine, ora 13.30
CS Unirea Dej avea programat meciul cu Tomis Constanţa.















