Anul 2016 va fi unul important pentru Ploieşti, iubitorii de sport având şansa de a beneficia de un Hipodrom modern, unic în România, cursele de trap şi galop urmând să pună municipiul nostru pe harta evenimentelor de acest gen.
Construcţia Hipodromului, care a beneficiat de fonduri europene generoase, a intrat în „linie dreaptă”, în doar câteva luni prognozându-se darea sa în folosinţă, următoarea problemă importantă de rezolvat fiind aceea a cadrului de desfăşurare a curselor. Regulamentul curselor, arbitri, driveri, licenţe, organizare propriu-zisă, asigurarea premiilor, programul curselor, tarifele practicate pentru chiria boxelor şi participare în curse sunt tot atâtea probleme „de rezolvat”, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti – care va administra noul Hipodrom dorind lămurirea acestor „dileme” înainte de … tăierea panglicii.
Astfel, săptămâna viitoare, mai precis în data de 27 ianuarie, de la ora 11, la sediul CSM Ploieşti a fost programată o primă întâlnire, cu toţi proprietarii de cai de curse interesaţi de subiectele mai sus amintite, precum şi cu specialişti care doresc implicarea în acest fenomen – cursele de cai.
La întâlnire ar putea participa şi edilul interimar al Ploieştiului, Cristian Ganea, pe lângă reprezentanţii CSM Ploieşti.















