Energia 2 Tg. Jiu – CSM Ploieşti 39-68 (25-34)
Bogdan Chitic
Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti şi-au atins obiectivul fixat pentru cele două jocuri din Oltenia, de la finalul săptămânii trecute. După ce, sâmbătă, s-au impus cu un categoric 111-33 pe terenul echipei SCM U 2 Craiova, duminică, băieţii lui Ionuţ Ivan au trecut cu 68-39 de Energia 2 Tg. Jiu, o diferenţă care ar fi putut fi mult mai clară, dacă titularii nu ar fi fost odihniţi în partea secundă.
Pe termen scurt, Vlad Dumitrescu şi compania pot spune că s-au „răcorit” prin cele două victorii din weekend, trase, oarecum, la indigo. Ploieştenii s-au descurcat bine în ambele partide, au generat un scor fluviu la Craiova şi şi-au dozat cu inteligenţă energia la Tg. Jiu, într-o altă partidă care nu le-a dat bătăi de cap. În plus, Ionuţ Ivan a rulat întreg lotul de jucători, a oferit minute destule rezervelor şi a reuşit să odihnească piesele cu greutate din angrenajul echipei sale, în perspectiva duelului din ultima zi a lunii ianuarie, cu Rapid Bucureşti.
„Cu Energia, nu am mai câştigat la o diferenţă atât de mare, întrucât titularii au jucat, în medie, 15 minute, mizând, în schimb, mai mult, pe băieţii veniţi de pe bancă. Şi acesta a fost un meci bun, în care apărarea a funcţionat la parametri normali, iar atacul a furnizat puncte suficiente pentru o victorie lipsită de emoţii. Avem, acum, două săptămâni la dispoziţie pentru a pregăti jocul din deplasare cu Rapid, pentru ca, mai apoi, să încheiem aşa cum se cuvine sezonul regulat, pe teren propriu, cu Gaz Metan 2 Mediaş”, a declarat antrenorul Ionuţ Ivan.
Scorul pe sferturi: 16-25, 6-19, 12-10, 5-14
CSM Ploieşti: Movileanu (12), Scărlătescu (2), Bărbuceanu (3), Stanoilovici (3), Dumitrescu (4), Biasutti (5), Ene (6), Dogaru (7), Neagoe (18), Crăciun (6), Topologeanu (2)















