Petrolul a ajuns în Antalya, pentru primul cantonament al iernii, cu doar 22 de jucători, dintre care 3 portari și câțiva tineri fără experiență, impresia fiind că efectivul de acum nu ajunge nici măcar la nivelul celui din prima parte a sezonului! Deocamdată, este clar că mai trebuie aduși jucători, toate posturile având ”deficit”, începând cu cel de portar, unde se mizează pe Cobrea, Bolboașă și juniorul Petrescu, și ajungând la atac, unde dintre cei cinci atacanți (care erau măcar la număr) – Tamuz,
Moussa, Lemnaru, Milinceanu, Rusu – nu mai este niciunul în pregătiri acum. E drept, golgheterul Moussa este ”somat” să revină la echipă, dar după ultimele atacuri la adresa sa și a impresarilor, făcute de noul manager sportiv – Mario Nicolae , sunt dubii că tunisianul va fi ”găsit” prea curând sub comanda lui Schumacher, acesta dorind să rezilieze contractul și să plece, cel mai probabil, la Dinamo.
Ultimele ”surprize” din efectivul deplasat în Turcia sunt renunțarea la Alexandru Chiriță, care se pare că va fi împrumutat, până la vară, la o echipă de eșalon secund pentru a avea ”meciuri în picioare”, precum și lipsa lui Beța – care este încă accidentat și s-ar putea să fie ”reziliat” și el. Este așteptat înapoi la echipă Peteleu, plecat să dea probe în Scoția, dar, oricum, este clar că Petrolului îi mai trebuie cel puțin 3-4 ”fotbaliști”, nu ”jucători”, pentru a realiza salvarea de la retrogradare.
Revenind la stagiul de pregătire început la „Mardan Sports Hotel” din Lara, pe 16 ianuarie debutează și meciurile amicale, primul adversar fiind o echipă din Iran – Gostaresh Foland, iar următoarele fiind, pe 18 ianuarie, Atyrau (Kazakhstan), pe 25 ianuarie – PFC Montana (Bulgaria) şi pe 28 ianuarie, Karpaty Lvov (Ucraina). Pentru alte două meciuri amicale se caută încă adversari, lucru care nu mai este la fel de facil ca în ultimii ani. Asta pentru că, în Antalya, din cauza problemelor politice înregistrate în ultima perioadă și a crizei financiare, nu au mai ajuns așa multe echipe, rușii boicotând această zonă turistică pentru pregătirea de iarnă. Apoi, și ”cota” Petrolului a scăzut mult, față de anii trecuți, astfel că nu mai sunt jocuri ”vedetă” în acest stagiu.

Lotul deplasat în cantonamentul din Antalya
Portari: Alberto Cobrea, Mirel Bolboaşă, Fabian Petrescu;
Jucători de câmp: Cristian Pulhac, Fabrice Begeorgi, Alexandru Benga, Giuseppe Prestia, Romain Inez, Constantin Mişelăricu, Roberto Alexandru, Dacian Varga, Benoit Lesoimier, Laurenţiu Marinescu, Adrian Ropotan, Dan Bucşa, Ludovic Guerriero, Gevaro Nepomuceno, Abdellah Zoubir, Michele Paolucci, Janko Pacar, George Mareş, Alexandru David.

Un fost petrolist îl va antrena pe Pecanha

Plecat de la Petrolul în această iarnă, la Viitorul Constanța, portarul Peterson Pecanha va lucra la echipa lui Gheorghe Hagi tot cu un ploieștean!
Viitorul l-a angajat pe Ștefan Preda, fosta glorie petrolistă fiind noul antrenor cu portarii al echipei aflate în luptă pentru titlu. Preda a lucrat ultima dată la FCSB – în mandatul lui Costel Gâlcă, sezonul trecut, câștigând toate cele trei trofee pe plan intern. Pecanha va avea astfel un antrenor care ”știe cu ce se mănâncă” această meserie și nici nu se va ”rupe” definitiv de Ploiești și Petrolul, unde ”Pesa” a ținut să remarce că s-a simțit foarte bine, adresând un mesaj emoționant ”de despărțire” pe o rețea de socializare.

Capră îl atacă pe Vivi: ”Nu prezintă nicio garanţie”

Adus la Petrolul, unde a devenit acționar principal, chiar de către Valeriu Răchită, patronul ”galben-albaștrilor”, Dan Capră, a intrat, din nou, într-un ”război rece” cu fostul manager, după ce, la un moment dat, relațiile dintre cei doi păreau că merg spre o colaborare în beneficiul echipei. Astfel, Dan Capră a ținut să-i replice oficial lui Răchită, printr-un comunicat postat pe site-ul clubului. Capră spune că: „Am observat faptul că Vivi Răchită susţine, în continuare, că a găsit o persoană, căreia însă nu poate să-i divulge numele, interesată să vină să preia Petrolul! Aşa cum am mai declarat, nu cred că acea persoană, sau acel grup de investitori, ar avea nevoie de intermediari, iar dacă într-adevăr există cineva interesat, atunci, ca să putem intra într-un cadru normal, aştept să facă demersurile fireşti şi să trimită pe adresa clubului un document oficial, prin care să-şi exprime cât se poate de clar intenţiile. De asemenea, aşa cum am spus-o de fiecare dată, trebuie să facă dovada că dispune de sumele necesare prin care să susţină în continuare clubul la un nivel înalt, pentru că şi mie, atunci când am preluat, în 2012, societatea FC Petrolul mi s-au impus obligaţii şi mi s-au cerut garanţii în acest sens, pe care le-am şi îndeplinit. Repet, aştept un document oficial, pentru că astfel de lucruri nu se discută pe la posturi de televiziune sau la întâlniri prin restaurante sau pub-uri. Numai că, prin ultimele sale declaraţii, pot să spun că, la ora actuală, pentru mine Vivi Răchită nu mai prezintă vreo garanţie”.
Răchită își exprimase rezervele atât asupra capacității de finanțare a clubului, dar și față de strategia de transferuri și banca tehnică a echipei.