Poate de aseară, poate astăzi, săptămâna aceasta, luna viitoare, la vară, la anul, cândva, mai devreme sau mai târziu, Valeriu Răchită va fi, din nou, „şef” la Petrolul.
Nu antrenor, ci manager general, mai degrabă, cum era de altfel „ţelul” său de ani buni! Ţine de conjunctură, de politică chiar (nu e normal, dar asta e), de fani, de actualul acţionar „cumătrul” Capră, de alte „combinaţii”, dar, 100%, Răchită va reveni în „biroul numărul unu”, la FCP.
Vivi şi-a asumat, public, această intenţie, de a se întoarce într-un loc unde a muncit, ca jucător şi antrenor, unde are merite – din ambele posturi, unde a câştigat foarte bine (mai mult în a doua poziţie), fiind pregătit de revenire chiar acum! Chiar dacă Petrolul are antrenor, manager sportiv, este în insolvenţă, are probleme cu banii, Vivi s-a „reîncărcat” în lunile cât a lipsit din peisaj şi este gata de „luptă”, oricând.
Dacă nu zilele astea, la vară, sigur! Oricum, într-o zi, Vivi va (re)veni.















