Deşi Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj aşteptau, la sfârşitul anului trecut, din partea Tribunalului Sportiv de la Laussane un răspuns privind recuperarea punctelor cu care au fost penalizate de către Comisia de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal (6 la număr), în acest caz, singura noutate apărută a fost o „încurcătură” în plus.
Astfel, după ce termenele „normale” în care se judecă aceste cauze la TAS au fost depăşite, acum, clubul a primit o adresă prin care i se solicita o nouă sumă de plată, în contul aceleiaşi cauze, deşi, se ştia, la TAS, toate taxele (circa 6000 de franci elveţieni) sunt plătite la început. Explicaţia pentru această nouă solicitare de plată este aceea că, în funcţie de „arbitrii” desemnaţi şi ţările de unde aceştia provin, se pot adăuga la taxe şi „cheltuieli de arbitraj” – exact aceste sume fiind solicitate acum de forul de la Laussane, pentru a „delibera” cu privire la soarta punctelor pentru cele două echipe.
Conform unor surse, Petrolul nu a plătit noua sumă solicitată, ci a cerut o amânare, pentru câteva zile, motivul fiind acela că în perioada Sărbătorilor programul bancar a fost unul special. Rămâne de văzut „ce a înţeles” TAS-ul din această corespondenţă şi, până la urmă, când va sosi un răspuns oficial cu privire la anularea depunctării !















