Petre Apostol

Reprezentanţii grupării de judo CSM CFR CSŞ Ploieşti au dorit să ofere o bucurie în prag de sărbători celor mai mici dintre componenţii secţiei, organizând un eveniment destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 8 ani.
La sediul clubului din Ploieşti a fost organizată Cupa „Moş Crăciun”, întrecerea constând în mai multe probe care au pus la încercare diferite abilităţi ale copiilor. Un astfel de concurs, intitulat „Safari”, a fost introdus în judo de Cătălin Petre, care a activat mulţi ani în Germania, şi presupune împărţirea copiilor în grupe de câte patru sportivi, în funcţie de vârstă şi de greutate, şi implicarea lor în probe diverse, cu elemente de gimnastică, îndemânare, echilibru, mers printre jaloane, exerciţii la spalier, frânghie, plus demonstraţii de procedee tehnice din judo.
La aceste probe se adaugă şi un chestionar cu întrebări legate de sportul practicat, pe care copiii îl completează individual sau, unde este cazul, cu ajutorul părinţilor. La evenimentul desfăşurat la Ploieşti au participat peste 100 de copii şi toţi au plecat fericiţi acasă, atât pentru că au urcat pe podium, cât şi datorită diplomelor şi cadourilor primite.
De pregătirea micuţilor sportivi prezenţi la concurs se ocupă antrenorii Mihai Trandafirescu, Cătălin Petre, Doru Munteanu, Roxana Prună, Andrei Căpăţână şi Florin Daneş.