CSU Craiova a jucat, sâmbătă seară la Iaşi, după ce, cu o zi înainte, făcuse 12 ore pe drum, din Bănie, spre Moldova, cu autocarul! E drept, pe drum, la Ploieşti, „organizatorul deplasării” a oprit la cârciuma unui oficial petrolist, „să, dea băieţilor o masă caldă”, după câteva „staţii“ prin benzinării, pe drum, pentru „realimentări”. Precum românii care pleacă la muncă prin străinătate, craiovenii au luat… forma scaunului, apoi, au jucat la Iaşi, pierzând cu 1-0, şi au făcut „returul”, oboseala nopţii petrecute în aceleaşi condiţii nemaipunându-se, pentru că s-a intrat în vacanţă!
Iar Craiova este doar un exemplu, aşa cum sunt multe altele, condiţiile de antrenament şi celelalte „conexe” fotbalului (echipament, medicamente, recuperare, masă) fiind … la pământ ! Majoritatea echipelor scad „standardele” pe care le oferă, datoriile cluburilor sunt ca un „bulgăre” care adună, lună de lună, elemente noi, lumea nu mai vine la stadion, iar audienţele meciurilor nu depăşesc nici a 12-a reluare a unui film „de sezon”.
Ţineţi minte, 2016 va fi şi mai rău!















