Petre Apostol

În această seară, la Sala „Olimpia” din Ploieşti va avea loc Gala Gimnasticii Ritmice Româneşti, organizată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică (preşedinte Irina Deleanu), în colaborare cu CSM Ploieşti. În deschiderea evenimentului, secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, coordonată de antrenoarea Liliana Băescu, va organiza tradiţionala competiţie „Cupa Moş Crăciun”, începând cu ora 18.00.
Va fi un adevărat spectacol al gimnasticii ritmice, la care vor putea fi admirate cele mai valoroase sportive ale României. Printre acestea se vor număra şi componentele de la CSM Ploieşti convocate în cadrul lotului naţional, Denisa Stoian şi Livia Harcan. Alături de elevele antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu, vor mai fi prezente multiplele medaliate naţionale şi internaţionale Alexandra Piscupescu, Ana-Luiza Filiorianu, Diana Pavel (senioare), Sonia Ichim, Andreea Verdeş, Ştefana Popa, Denisa Mailat, Alice David (junioare), Laura Aniţei şi Roxana Brighenti (prejunioare), Claudia Postu şi Ana Mezei (junioare mici).
De asemenea, gimnastele grupelor de iniţiere de la CSM Ploieşti vor încânta, cu siguranţă, audienţa, prin candoarea şi bucuria lor de a lua parte la acest spectacol.
Vor mai fi prezenţi, totodată, alături de antrenorii sportivelor ce reprezintă cluburile CS Olimpia Bucureşti, CSŞ „Anghel Saligny” Iaşi, CSM Arad, CS UNEFS Bucureşti, toţi oficialii Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, în frunte cu preşedintele forului, Irina Deleanu, membrii Comitetului Executiv, coordonatoarea lotului naţional, Maria Gîrbă, secretarul federaţiei, Gabriel Dima, expertul tehnic Ştefania Chiriac, precum şi singura vicecampioană olimpică a României la acest sport, Doina Stăiculescu.
Vor exista şi multe surprize în cadrul evenimentului şi, probabil, şi Moş Crăciun îşi va face simţită prezenţa, pregătindu-se pentru săptămâna viitoare.