Știinţa Explorări Baia Mare – Tricolorul LMV Ploiești 3:0 (25:20, 25:18, 29:27)
Petre Apostol
După înfrângerea suferită cu liderul clasamentului, SCM U Craiova, echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a evoluat, miercuri seară, în ultimul meci al etapei a IX-a din Divizia A1, pe terenul unei alte formaţii cu pretenţii la titlu – Ştiinţa Explorări Baia Mare, care câştigase toate partidele de acasă.
Antrenorii Marian Anton și Mădălin Marinescu au început în formula Tomi Rumpunen, Florin Voinea, Vladan Aleksic, Gjoko Josifov, Cristian Imhoff, Cosmin Ghimeș (căpitan) – Alexandru Călin. Au mai jucat, apoi, Ștefan Someșan, Eugen Teotoc, Alexandru Voinea și Andrei Grigoraș.
De partea cealaltă, antrenorii Marius Botea și Sorin Pop au prezentat o formulă cu Florin Bălhăceanu (căpitan), Zoltan Kovacs, Liviu Râpeanu (originar din Ploieşti), Igor Didorciuc, Gabriel Cherbeleață, Mihai Coasă – Alan Domingos (campion mondial cu Brazilia, în 2010). Au mai intrat Andras Toth și Gheorghe Socaciu.
Echipa Tricolorul LMV a început bine meciul, preluând conducerea în debutul primului set, scor 5:2, dar gazdele au revenit, egalând la 6, după trei puncte consecutive. Gjoko Josifov a readus echipa ploieșteană în avantaj, însă nu a fost decât momentan, Știința Explorări preluând controlul jocului, după un parțial de 6:2, ducând scorul la 12:9.
Punctele reușite de Cristian Imhoff au mai menținut speranțele în tabăra Tricolorului LMV, însă greșelile numeroase, inclusiv din serviciu, au oferit drum liber spre adjudecarea primului set gazdelor, care s-au impus cu 25:20.
Startul setului secund a aparținut gazdelor, care s-au distanțat la 4:1. Imhoff și Josifov (la blocaj) și asul reușit de argentinian au adus echipa ploieșteană la un singur punct în urmă, scor 5:4. Dar, formația ardeleană a găsit soluția pentru a opri avântul ploieştenilor, ducând scorul chiar și la șase puncte avans, 12:6.
Jucătorii de la Tricolorul LMV nu au cedat, revenind în joc, după un parțial de 6:1, apropiindu-se din nou la un punct de gazde, scor 13:12. Însă, nici de data aceasta echipa ploieşteană nu a găsit soluţiile necesare să treacă în avantaj, iar elevii antrenorului Marius Botea au profitat, mărindu-și din nou ecartul, scor 16:13. Apoi, câteva blocaje extraordinare reușite de Râpeanu au dus scorul la 21:14.
Cu un parțial de 4:1, ploieștenii au adus încă o dată întrebări în tabăra gazdă, însă diferența s-a dovedit a fi prea mare, în cele din urmă, iar Știința Explorări și-a adjudecat și actul secund, cu două puncte succesive, scor final 25:18.
Setul al treilea a fost clar cel mai disputat. Tricolorul LMV a început cu două puncte la rând, după care Știința Explorări a egalat. Din acel moment, nicio echipă nu a mai reușit să se desprindă la mai mult de un punct până spre mijlocul setului, fiecare formație trecând la conducere.
Tricolorul LMV a fost prima echipă care a rupt echilibrul, pe serviciile lui Vladan Aleksic, distanțându-se la 14:11, Florin Voinea și Alexandru Voinea punctând decisiv. Gazdele au revenit, pe fondul unor erori din tabăra ploieșteană, preluând conducerea, după un parțial de 4:0, scor 18:16. Fl. Voinea a readus echipa prahoveană în avantaj, scor 19:18. Tricolorul LMV a avut primele puncte de set, la 24:23 și 25:24, prin punctele reușite de Alexandru Voinea, dar nu a reușit să închidă actul.
Astfel, Știința Explorări Baia Mare a profitat de ezitarea ploieştenilor, încheind cu două puncte la rând, adjudecându-și setul cu scorul 29:27, punând capăt meciului.
Pentru Tricolorul LMV reprezintă prima înfrângere în care nu a reușit să câștige niciun set, contraperformanță pe care nu o mai înregistrase tocmai din 22 februarie 2014, în eșalonul secund, tot în deplasare. De altfel, în istoria clubului de trei ani și jumătate, echipa ploieşteană nu pierduse decât de trei ori în minimum de seturi.
În urma înfrângerii de la Baia Mare, Tricolorul LMV se menține pe locul al șaptelea, cu 14 puncte acumulate, însă are şansa de a-şi completa tolba de puncte în ultimele două etape ale turului, când va întâlni pe CSM Bucureşti (sâmbătă, pe teren propriu, ora 17.00) şi pe Dinamo Bucureşti (în deplasare, 19 decembrie).
În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:
Dinamo București – Unirea Dej
2:3 (27:29; 25:20; 25:22; 20:25; 10:15)
VCM LPS Piatra Neamț – Universitatea Cluj
0:3 (22:25; 28:30; 31:33)
Arcada Galați – CVM Tomis Constanța
3:0 (25:21, 25:17, 25:18)
SCM U Craiova – AS Volei Club Caransebeș
3:0 (25:18, 25:18, 25:21)
CSM București – Volei Municipal Zalău
0:3 (16:25; 16:25; 28:30)
Clasament
1. SCM U Craiova 9 6 3 0 0 27:9 24
2. Explorări Baia Mare 9 6 1 0 2 22:10 20
3. Volei Municipal Zalău 9 5 1 2 1 22:11 19
4. CS Arcada Galaţi 9 5 1 1 2 21:13 18
5. Volei Club Caransebeş 9 6 0 0 3 19:12 18
6. Tomis Constanţa 9 3 2 2 2 20:18 15
7. Tricolorul LMV 9 4 0 2 3 18:16 14
8. CSM Bucureşti 9 3 0 1 5 13:19 10
9. CS Unirea Dej 9 0 4 1 4 16:23 9
10. Dinamo Bucureşti 9 1 1 2 5 13:23 7
11. CS Universitatea Cluj 9 2 0 1 6 9:22 7
12. VCM Piatra Neamţ 9 0 0 1 8 3:27 1














