Fostul oficial al Petrolului – Lucian Rădulescu va încerca, astăzi, să repete „schema” închirierii arenei „Ilie Oană”, la preţ avantajos, pentru a pune la dispoziţia echipei Petrolul, apoi, stadionul, pentru meciul cu Dinamo, de luni! Prin donaţie, nu împrumutând clubul! Este foarte posibil ca, la fel ca la jocul cu CFR, intrarea să fie liberă, la un joc la care, totuşi, să recunoaştem, se putea face un profit, fie el cât de mic, pentru că este greu de crezut că nu se găseau 1000 de plătitori la acest meci, ca să se acopere cheltuielile cu închirierea.
Marea victorie a Petrolului, la meciul cu CFR Cluj nu a fost cea din teren – scor 1-0, care a adus trei punte în clasament – ci faptul că s-a evitat mutarea echipei din Ploieşti. Fair-play – semn că a învăţat din strategiile greşite ale trecutului – Rădulescu recunoştea că, pentru echipă, „cel mai mare duşman, cel mai mare pericol, nu ar fi nici insolvenţa, nici situaţia din clasament, ci plecarea echipei din oraş, depărtarea ei de suporteri”. Iar faptul că aceste lucruri sunt gândite acum de unul care, acum câţiva ani, „făcea naveta la Mogoşoaia” înseamnă ceva.
Aşa că, deocamdată, fie că le place, sau nu, că le convine, sau nu, unora, până la momentul când altcineva îşi va „însuşi” meritele de a ţine Petrolul în Ploieşti, într-un moment greu, crucial, Rădulescu este cel care a reuşit acest lucru!