Dinamo 2 București – Petrolistul Boldești 0-3 (0-1)

Cristi Damian

În ultimul joc al turului Ligii a III-a, singura grupare prahoveană de la acest eșalon, Petrolistul Boldești, s-a deplasat în fieful echipei secunde a lui Dinamo București. La capătul unui joc controlat, aproape în totalitate de către elevii antrenorilor Marian Ilie și Marius Rădulescu, aceștia s-au impus la un scor de neprezentare: 3-0. Prima reușită a întâlnirii a venit spre finalul actului întâi, prin Bencea (37), pentru ca în mitanul secund Al. Puchea (foto) să reușească, prin cele două goluri ale sale (62, 72), destinația finală a celor trei puncte puse în joc. ”Am întâlnit o echipă tânără, preocupată de joc, dar fără prea mare experiență competițională, la acest nivel. Doar portarul Abraham și fundașul Văduva erau trecuți de vârsta majoratului, în schimb ceilalți componenți ai grupării erau juniori, una dintre rezerve având vârsta de 15 ani! Despre joc pot să vă spun că noi puteam înscrie mai multe goluri, dar indecizia unor sportivi de-ai noștri, în fața porții, a făcut ca tabela de marcaj să indice, la final, doar 0-3”, ne-a declarat directorul sportiv al grupării, Dan Richită, după ultimul joc al turului pentru echipa din Boldești. După acest rezultat, Petrolistul a încheiat turul pe poziția a 10-a, cu 13 puncte acumulate.
În partida din Capitală, disputată pe stadionul ”Romprim”, tehnicienii prahoveni au folosit următoarea garnitură de bază: L. Dinu – Micu, Ionescu, D. Petre, M. Tudor – Puchea, Bencea – Zamfir, Roșu, Ene – Ad. Ilie. Pe parcursul întâlnirii au mai evoluat Bădu, Saulea, Enciu și M. Gheorghe. Dacă sezonul de toamnă s-a încheiat, jucătorii Petrolistului nu vor intra în vacanță, urmând ca până pe 10 decembrie aceștia să se prezinte la antrenamente. Doleanța conducerii tehnice este aceea ca până la reluarea campionatului, în primăvara anului viitor, să completeze lotul de jucători, principalul capitol fiind cel de la nivelul juniorilor.

Celelalte rezultate ale etapei:
Metaloglobus Bucureşti – Unirea Slobozia 2-0
Au marcat: Mitroi (75), Ghenovici (84)/-.

Delta Dobrogea Tulcea – Juventus Bucureşti 1-1
Au marcat: Vezan (73) / Filip (2 – autogol).

Gloria Popeşti Leordeni – CS Tunari 3-0
Au marcat: V. Dinu (9, 70), Boiangiu (85)/-.

Înainte Modelu – Voinţa Snagov 5-2
Aumarcat: R. Mihalache (22), Mitrea (25), Tene (39), Bolat (51, 86) / Dr. Florea (4), S. Radu (19).

Viitorul Domneşti – CSM Olteniţa 3-3
Au marcat: V. Bărbulescu (15), G. Dumitrescu (40), Bg. Barbu (90+3) / Hirţescu (56), Giugiumică (67), D. Gheorghe (90).

FC Viitorul 2 a stat.

Clasament

1. Juventus Bucureşti 12 9 3 0 20-6 30
2. Delta Dobrogea Tulcea 12 8 4 0 20-6 28
3. Metaloglobus Bucureşti 12 8 2 2 20-6 26
4. Unirea 04 Slobozia 12 6 3 3 21-14 21
5. Înainte Modelu 12 6 1 5 26-22 19
6. Viitorul Domneşti 12 5 3 4 25-25 18
7. Voinţa Snagov 12 4 2 6 17-19 14
8. Viitorul II Constanţa 12 4 2 6 19-22 14
9. Gloria Popeşti Leordeni 12 4 2 6 18-22 14
10. Petrolistul Boldeşti 12 4 1 7 16-16 13
11. Dinamo II Bucureşti 12 3 3 6 15-20 12
12. CSM Olteniţa 12 2 2 8 16-34 8
13. CS Tunari 12 0 2 10 10-31 2

Etapa a XIV-a (5-6 martie, ora 15.00): Delta Dobrogea Tulcea – Viitorul Domneşti, Înainte Modelu – CSM Olteniţa, Metaloglobus București – Voința Snagov, Dinamo 2 București – Unirea 04 Slobozia, Gloria Popești Leordeni – FC Viitorul II Constanța, Juventus Bucureşti – CS Tunari. Petrolistul Boldești va sta.