Petre Apostol

Doi dintre sportivii secţiei de şah de la CSM Ploieşti, pregătiţi de antrenorul emerit Gheorghe Văsii şi Filoftia Văsii, au reuşit performanţe deosebite la două concursuri naţionale, la care de menţionat că toate cheltuielile de deplasare şi participare au fost suportate de familiile sportivilor.
Răzvan Chivu a obţinut cea mai bună performanţă, câştigând Cupa Greşu, competiţie ajunsă la ediţia a VI-a, organizată la Focşani. Micuţul sportiv ploieştean a încheiat cu 5,5 puncte în urma celor şapte runde programate, impunându-se la categoria 10 ani, iar în clasamentul general s-a situat al doilea, la egalitate de puncte cu primul clasat, având cu 0,5 puncte mai puţin la departajarea după sistemul Buchholz.
Celălalt sportiv ploieştean care a bifat un rezultat important a fost Mihai Militaru, care a concurat la întrecerea rezervată copiilor de 8 ani din competiţia Cupa Caro, disputată la Bucureşti. Au participat 36 de sportivi din întreaga ţară, iar elevul profesorului Gheorghe Văsii a încheiat pe locul al treilea, obţinând cinci puncte din cele şapte runde programate.
„Sunt copii foarte buni, care au mare potenţial, iar la concursurile la care au participat şi-au demonstrat valoarea, ceea ce ne bucură în perspectiva competiţiilor de anvergură care vor urma”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Văsii.