CSM Ploiești – Politehnica Iași 66-73 (34-39)
Bogdan Chitic
Scorul pe sferturi: 16-22, 18-17, 22-14, 10-20
CSM Ploiești: Moldoveanu (8), Ghizilă (30), Casale (2), Popescu (10), Savu (10). Au mai jucat: Funieru, M. Stan, Şt. Ionescu (6), Ilaş, Stănică. Antrenor: Loredana Munteanu.
Politehnica Iași: Dănălache, Cioroiu, Aursulesei, Ciotir, Butnariu. Au mai evoluat: Iftimescu, Dănilă, Țevelei, Simionesei, Rotariu. Antrenor: Vasile Bordeianu.
Jucătoarele echipei de baschet senioare de la CSM Ploiești au fost la un pas să spargă gheaţa în Liga I. În cadrul etapei secunde a campionatului, fetele Loredanei Munteanu au jucat de la egal la egal cu Politehnica Iaşi, au dictat ritmul după pauză, dar greşelile la finalizare, din ultimul sfert, şi defensiva destul de permisivă au făcut ca punctele să meargă în Moldova. La prima reprezentație în fața propriilor fani, în Liga I, baschetbalistele de la CSM Ploiești au început în forță partida cu Politehnica Iași și, aproape de jumătatea primului sfert, conduceau cu 9-6, grație reușitelor semnate de Ioana Ghizilă și Corina Savu. Încurajate de pe margine de antrenorul Vasile Bordeianu şi de preşedintele clubului, Marius Cosoi, moldovencele nu au rămas datoare şi Mădălina Cioroiu, cea mai experimentată baschetbalistă a oaspetelor, a răsturnat tabela aproape de una singură, pe finalul secvenţei de debut.
După 16-22 (min 10), jucătoarele Politehnicii au mărit ecartul la jumătatea celui de-al doilea sfert, scor 24-35, moment în care antrenoarea Loredana Munteanu a cerut time-out pentru a retrasa schemele de joc. Ploieștencele au înţeles mesajul și, după ce Ghizilă i-a furat mingea din mâini lui Cioroiu, înscriind pe contraatac, moldovencele și-au pierdut busola și doar reușita din spatele semicercului semnată de Aursulesei, din ultimul minut al primei reprize, a făcut ca tabela să indice, la pauză, o diferență de două posesii, oarecum mincinoasă după aspectul celor întâmplate pe parchet. Chiar dacă a încheiat prima parte cu 4 greșeli personale, aflându-se în pragul eliminării, Casale a început pe teren repriza secundă și a adus CSM-ul la numai două puncte în spatele Politehnicii, de la linia de libere. Oaspetele au replicat la celălalt capăt al terenului, prin Dănălache, dar Moldoveanu și aceeași Ghizilă au marcat de la distanță pentru a ține Ploieștiul în meci, scor 47-48 (min 27). „Șeptarul” gazdelor și-a continuat recitalul în plan ofensiv, în debutul sfertului decisiv, pentru 58-55, însă ieșencele nu au abandonat lupta și au replicat prin Țevelei și Cioroiu, înclininând din nou balanța în favoarea lor, scor 58-63. Cursa de urmărire demarată de Ioana Ghizilă și colegele sale, în ultimele minute, nu a oferit rezultatul scontat, Politehnica impunându-se cu 73-66 și lăsând în continuare CSM-ul în așteptarea primului succes în Liga I, care ar putea veni etapa viitoare, la Tg. Secuiesc.
„Cred că puteam să câştigăm, pentru că am şi condus în unele momente ale meciului, dar ne-am grăbit pe câteva atacuri şi asta ne-a costat. Dacă aveam puţin mai multă experienţă, nu iroseam acele situaţii şi altfel se scria istoria meciului. Oricum, cred că fetele sunt în progres, se vede asta de la meci la meci, şi, la cum le cunosc, pentru că am lucrat cu ele şi ca junioare, vor creşte cu fiecare partidă disputată. Pentru noi este un an în care acumulăm experienţă, pentru că avem un lot frumos, ce promite să facă performanţă, dacă va avea susţinerea necesară”, a declarat, după meci, antrenoarea Loredana Munteanu.














