Cristi Damian
În etapa a XIII-a din Liga A Prahova, trei jocuri se dispută în cursul zilei de astăzi, iar restul de cinci sunt programate mâine. În prima zi a etapei, capul de afiş al rundei este duelul de la Văleni, dintre localnicii de la Teleajenul şi fosta grupare de Liga a III-a – CSO Plopeni. Va fi un meci al ambiţiilor, între două grupări bune ale primului eşalon fotbalistic judeţean. Şi întâlnirea dintre AFC Brebu şi AS Tufeni Băicoi are gradul său de interes, în timp ce formaţia din Cornu nu poate avea probleme cu ultima clasată, Voinţa Găzarul Surani.
Aşa cum afirmam anterior, ziua de mâine programează celelalte cinci partide ale rundei, iar disputa dintre Avântul Măneciu şi CS Blejoi este, de departe, cea mai interesantă. Jucătorii lui Dorinel Beznea sunt în revenire de formă, în timp ce vizitatorii nu vor să se îndepărteze de ocupanta primului loc. De altfel, liderul CS Păuleşti va întâlni în propriul fief pe Unirea Urlaţi, având prima şansă, dar în fotbal apar mai mereu suprize. Programul complet al etapei (inclusiv zilele de disputare şi orele de începere ale jocurilor) este următorul:
Astăzi, ora 11.00:
CS Cornu – Voința Găzarul Surani
Teleajenul Văleni – CSO Plopeni
Astăzi, ora 14.00:
AFC Brebu – AS Tufeni Băicoi
Duminică, ora 11.00:
CS Ceptura – Unirea Cocorăştii Colţ
Tricolorul Breaza – AFC Băneşti-Urleta
Avântul Măneciu – CS Blejoi
Progresul Drăgăneşti – AFC Astra II
CS Păuleşti – Unirea Urlaţi














