Petrolistul Boldeşti a pierdut unul dintre jucătorii importanţi – apărătorul Alberto Gheorghe, duminică acesta fiind implicat într-un accident rutier care l-a dus direct pe masa de operaţie. Alberto se afla, ca pasager, într-un automobil care, în zona localităţii Lipăneşti, a fost implicat într-un eveniment rutier, fotbalistul, aflat pe scaunul din dreapta, fiind cel mai grav rănit, fiind dus imediat la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti. Acesta a suferit o fisură craniană, care a necesitat o intervenţie chirurgicală, are o mână ruptă, precum şi alte contuzii, care nu îi pun viaţa în pericol, tânărul jucător având însă nevoie de o perioadă destul de lungă de spitalizare şi îngrijiri medicale. În plus, din cauza unei lovituri la nivelul feţei, a nasului, acesta va mai suferi încă o intervenţie chirurgicală, zilele acestea, şi, dacă mai punem la socoteală perioada de recuperare, este clar că acesta nu va putea reveni prea curând pe gazon. „Sperăm să-şi revină, suntem alături de el, iar după meciul pe care îl avem miercuri, vom lua legătura cu familia să vedem cum putem să-l ajutăm şi, desigur, dacă avem voie să-l vizităm. Vestea aceasta a afectat toată echipa” – spune directorul sportiv al „Boldeştinei” – Dan Răchită.

Rejucare pe alt teren!

De parcă nu erau îndeajuns toate problemele de lot – Bădu şi Lişiţă (operaţi), Onea – scos din lot, Daniel Petre – suspendat, Alberto Gheorghe, Boldeştiul trebuie să meargă şi la Babadag pentru a juca meciul reprogramat, cu Delta Tulcea! Protagonista unui episod greu de înţeles, în care nu are nicio vină, prezentându-se degeaba la meciul de la Tulcea, echipa din Boldeşti este trimisă să rejoace partida, dar nu la Tulcea, ci la Babadag, însuşi programarea acestui meci fiind „cusută cu aţă albă” – în sensul că pentru Tulcea ultima etapă a fost una de pauză, în timp ce „Boldeştina” a jucat, tot în deplasare, la Călăraşi. Despre meciul care va începe astăzi la ora 15.00, oficialul boldeştean, Dan Răchită, spune că: „Ne vom prezenta, probabil, în maxim 15 jucători, pentru că avem probleme mari de lot, dar nu plecăm dinainte învinşi. S-a făcut o şedinţă de analiză luni, cu toţi jucătorii, obiectivul este clar – acela de a ne întoarce neînvinşi. Nu vom abandona nici căile legale de a câştiga cu 3-0, la „masa verde”, cum consider că era normal, vom face recurs la decizia de rejucare a Comisiei de Discplină, şi mi se pare ciudat că suntem puşi să jucăm înainte de a se judeca şi acest recurs”.