Cristi Damian
Primul campionat judeţean va continua la finalul săptămânii în curs cu etapa a X-a, jocul de debut fiind programat astăzi, de la ora 15.00. Fosta echipă de Liga a III-a, CSO Plopeni, va primi replica sportivilor de la Unirea Urlaţi, o formaţie care se va baza pe foarte mulţi juniori proveniţi din propria pepinieră.
Însă, derbiul rundei este programat în cursul zilei de mâine, când liderul CS Păuleşti se va deplasa pe terenul tinerilor jucători de la AFC Astra II, aflaţi la momentul actual pe locul al treilea al podiumului de premiere. Pentru ocupanta locului întâi va fi un meci pe care trebuie să-l câştige, în caz contrar va fi depăşită în clasament de CS Blejoi, trupă care runda precedentă s-a impus chiar pe terenul păuleştenilor. Duminică sunt programate trei întâlniri, un duel interesant fiind jocul de la Breaza, între localnicii de la Tricolorul şi “surpriza” plăcută a stagiunii, CS Cornu. Programul complet al etapei a X-a este următorul:
Astăzi, ora 15.00:
CSO Plopeni – Unirea Urlaţi
Sâmbătă, ora 11.00:
AFC Băneşti-Urleta – Progresul Drăgăneşti
CS Blejoi – AFC Brebu
AFC Astra II – CS Păuleşti
AS Tufeni Băicoi – CS Ceptura
Duminică, ora 11.00:
Voința Găzarul Surani – Teleajenul Văleni
Tricolorul Breaza – CS Cornu
Unirea Cocorăştii Colţ – Avântul Măneciu
Buhuşi a ajuns la… Podu Iloaiei
În pauza de vară, după jocul amical cu Petrolul Ploieşti, jucătorul Alexandru Buhuşi (în foto) s-a despărţit de CS Blejoi, în speranţa găsirii unui angajament mai bine plătit. După o tentativă eşuată prin Republica Moldova, fostul jucător de Liga I s-a întors în judeţul natal, Iaşi, iar de câteva zile apără culorile echipei Forţa Podu Iloaiei. Echipa activează în primul campionat al judeţului din nordul ţării şi după nouă etape se clasează pe locul cinci, cu 18 puncte acumulate, iar fotoliul de lider este acontat de gruparea Siretul Lespezi, cu trei puncte mai multe decât noua formaţie a lui Buhuşi. De-a lungul carierei sale,
Alexandru a mai evoluat în judeţul nostru şi la formaţiile Petrolul Ploieşti, Chimia Brazi sau Fortuna Poiana Câmpina.














