Petre Apostol

Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti a reuşit performanţe notabile şi la această ediţie a Campionatelor Naţionale de Înot pentru copii. Ediţia din acest an a avut loc la Arad, având la start 478 de copii. Gruparea ploieşteană a fost prezentă cu zece sportivi, pregătiţi de profesorii Toma Miriţescu, Dragoş Băescu şi Sorin Oiţă.
Dintre înotătorii clubului din Ploieşti, singurul care a urcat pe podiumul de premiere a fost Luca Ichim, elevul profesorului Toma Miriţescu adjudecându-şi două medalii la categoria copiilor 10-11 ani.
Înotătorul de 11 ani de la CSŞ Ploieşti s-a remarcat în special la stilul spate, la care a obţinut cele două medalii de la campionat. Astfel, Luca Ichim a devenit vicecampion naţional la 100 m spate, în vreme ce la 50 m spate a câştigat medalia de bronz. De remarcat că elevul profesorului Toma Miriţescu a participat la opt probe la competiţia de la Arad, concurând la toate procedeele.