Petre Apostol

Marţi seară, trei dintre cele patru dispute din playofful Ligii Naţionale la handbal feminin şi-au desemnat învingătoarele. Echipa CSM Ploieşti, cu un lot foarte subţire numeric pe acest final de sezon, nu a putut face faţă confruntării cu HC Zalău, pierzând în două meciuri duelul pentru locul al şaptelea.
După înfrângerea de pe teren propriu, scor 26-30, partida a doua, disputată marţi, a fost una de coşmar pentru formaţia antrenată de Goran Kurtes şi Daniel Gheorghe, HC Zalău surclasând gruparea ploieşteană, cu scorul de 37-19 (18-8)!
Formaţia ploieşteană a încheiat chiar şi cu o jucătoare eliminată, portarul Elena Şerban văzând direct cartonaşul roşu în minutul 52, în urma unui fault la un contraatac al gazdelor. Pentru CSM Ploieşti au evoluat Şerban, Dumitru – Vasilescu (5 goluri), Burtea Shutska (4), Ana Gherman (3), Preda (3), Dinu (2), Ştefan (2), Chiricuţă, Dincu, acesta fiind, de altfel, întreg lotul disponibil.
La gruparea pregătită de antrenorul Gheorghe Tadici, Claudia Constantinescu a fost, din nou, lidera formaţiei, după ce la Ploieşti a marcat 16 goluri, acum a înscris de nouă ori, ea fiind secondată de Puiu şi Maior Paşca, cu şapte goluri fiecare.
Astfel, CSM Ploieşti a încheiat în genunchi acest sezon, cu un lot valid de numai zece jucătoare, dintre care cinci extreme şi doi portari, după ce începuse campionatul cu 19 handbaliste în echipă. Pe parcursul anului competiţional, Cristescu, Roman şi, recent, Ionescu şi Vlaskalic au fost excluse din lot, din motive disciplinare, în vreme ce Sheiko, Balaban (operate de curând), Gărăcel, Anghelina şi Toth (accidentată chiar în primul meci cu HC Zalău) au lipsit din cauza accidentărilor.
Cu toate acestea, deşi nu a obţinut nicio victorie în playoff, echipa ploieşteană şi-a atins obiectivul: clasarea între primele opt formaţii ale ţării, repezentând cea mai bună performanţă a grupării de până acum.
Podiumul Ligii Naţionale s-a decis marţi seară, CSM Bucureşti câştigând şi la Baia Mare, cu scorul de 20-17 (11-6), după ce se impusese pe teren propriu, cu scorul de 23-22 (13-11), adjudecându-şi astfel titlul naţional în dauna fostei campioane. Corona 2010 Braşov a obţinut medaliile de bronz, după ce a învins, la limită, scor 26-25 (10-11), marţi, pe teren propriu, pe HCM Roman, după ce în prima partidă câştigase cu scorul de 24-22 (11-13).
Singura dispută nedecisă încă este cea pentru locul al cincilea, în care SCM Craiova a egalat situaţia la general în duelul cu HC Dunărea Brăila, câştigând, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 26-24 (16-15). HC Dunărea se impusese la Brăila, în prima partidă, cu scorul de 32-29 (15-13). Meciul decisiv este programat în această seară, de la ora 18.00, tot în Oltenia.