Petrolistul Gevaro Nepomuceno are şanse mici să facă parte din lotul cu care ploieştenii vor aborda “meciul primăverii” – returul Cupei României, cu Steaua Bucureşti – programat joi, 2 aprilie, de la ora 21:30.
Asta pentru că jucătorul “găzarilor” are meciuri oficiale cu Naţionala Statului Curacao (Antilele Olandeze), din care face parte, pe 28 martie – 1 aprilie, când echipa lui Nepomuceno va întâlni, într-un meci de baraj, o altă repezentativă exotică – cea a statului Montserat. Dacă va fi menţinut în lot pentru ambele partide, de către noul antrenor al celor din Curacao – nimeni altul decât fosta glorie a Naţionalei Olandei, Patrick Kluivert, Nepomuceno nu va putea fi prezent la meciul cu Steaua.
În schimb, un alt fotbalist ploieştean plecat departe, la propriu, în această perioadă – Jean Sony Alcenat – este aşteptat să ajungă la timp în România, reprezentativa naţională a statului Haiti, pentru care el evoluează, având programat un amical în China! Alcenat va putea fi utilizat astfel în partida cu Steaua, dar se va odihni, apoi, în campionat, în meciul cu Pandurii Tg. Jiu, de pe arena “ilie Oană”, el fiind suspendat după ce a acumulat patru avertismente.
Miza pe recuperarea atacanţilor

După etape bune în care a trebuit să se descurce fără aportul jucătorilor ofensivi, Mircea Rednic speră să rezolve, măcar parţial, problema atacului, cei doi jucători absenţi în ultima perioadă – Toto Tamuz şi Mohamed Tchite – fiind în program special de antrenamente, cu speranţa că se va putea miza pe ei la meciul cu Steaua, care pleacă de la scorul de 1-1 şi în care Petrolul are nevoie de cel puţin un gol marcat, pentru a spera la calificarea în finală. Tamuz vine după operaţia de menisc suferită în perioada de pregătire de iarnă, iar Tchite a debutat cu gol – chiar la partida tur, cu Steaua, apoi a devenit indisponibil.Şanse importante să joace, cu un randament bun, încă din primul minut, le are Tchite, în timp ce Tamuz ar putea intra şi el, la nevoie, pe final de meci, fiind greu de crezut că poate “duce” prea mult după o operaţie şi două săptămâni de absenţă.
Şi ceilalţi jucători cu probleme medicale – fundaşul stânga Fanchone şi mijlocaşul central Pablo de Lucas – vor fi apţi de joc la jocul de săptămâna viitoare, putându-se spune, pentru prima data, că antrenorul Mircea Rednic “are de unde alege”, majoritatea jucătorilor importanţi fiind apţi de joc, odihniţi, motivaţi pentru meciul de care depinde, într-o mare măsură, ultima parte a sezonului actual.