BCM U Piteşti – CSU Ploieşti 80-88 (37-57)

Bogdan Chitic

BCM U Piteşti: Ross, Maric, Sutalo, Orbeanu, Milosevic
CSU Ploieşti: Pot, Runkauskas, Flowers, Pelekanos, Zigeranovic

CSU Ploieşti a făcut pasul decisiv către dobândirea poziţiei secunde la intrarea în play-off. Campionii României s-au impus la Piteşti, scor 88-80, la capătul unui meci în care au alergat preţ de o repriză şi au conservat avantajul după pauză, în ciuda insistenţelor lui Ross şi Frasenyuk.
Fără Arnautovic, ale cărui probleme de sănătate îl obligă să mai rămână pentru câteva zile în Serbia, prahovenii au făcut un meci foarte bun în Trivale, împotriva unui adversar din Top 4. Ofensiva dezlănţuită condusă de Runkauskas şi Flowers, dar şi prezenţa solidă, la interior, a sârbului Zigeranovic au făcut ca scorul să ia proporţii încă din prima repriză.
După 37-57, la jumătatea meciului, Burlacu şi compania au avut un sfert 3 ceva mai slab, în care incursiunile americanului Ross au oferit urme de speranţă gazdelor. Nici Milosevic nu a stat degeaba sub panouri, alimentându-i pe Burlacu şi Zigeranovic cu greşeli personale care aveau să-l pună în gardă pe Ocokoljic, înaintea ultimelor 10 minute.
Văzându-se cu avantajul de la pauză înjumătăţit, campionii au strâns rândurile în apărare şi au lovit constant în atac. Zigeranovic l-a redus la tăcere pe Milosevic, înainte să fie eliminat, iar căpitanul Burlacu a contribuit pe ambele faze, pentru a păstra pe CSU departe de emoţiile unui final încins. Chiar dacă Ross, rămas între timp fără ajutor în plan ofensiv, a continuat să semene pericol la finalizare, ploieştenii au tratat cu mult calm finalul, câştigând o partidă de care s-au temut, dar pe care sunt mândri să o dea drept exemplu în perspectiva play-off-ului.

Scorul pe sferturi: 17-31, 20-26, 23-10, 20-21
BCM U Piteşti: Sutalo (7p, 1×3), Orbeanu (2rec), Stănescu (2p), Maric (2p, 2rec, 4pd), Ross (30p, 7rec, 6pd, 5×3), Kovac (8p, 1×3), Frasenyuk (12p, 4rec, 3×3), Djapa (9p, 2rec, 1×3), Milosevic (10p, 7rec, 2pd, 2cap)
Echipa: 2p-51%, 3p-41%, FT-69%, 29rec, 13pd, 12mp, 8mc, 2cap
CSU Ploieşti: Avramov (12p, 4pd, 1cap, 2×3), Szijarto (2p), Pelekanos (3p, 4rec, 2pd), Burlacu (12p, 3rec, 5gp, 3×3), Flowers (19p, 4rec, 3pd, 4×3), Runkauskas (17p, 7rec, 4pd, 3×3), Zigeranovic (20p, 8rec, 2pd, cap, 5gp), Pot (3p, 3rec, 2pd, 1×3)
Echipa: 2p-62%, 3p-52%, FT-64%, 31rec, 17pd, 17mp, 5mc, 2cap