Petre Apostol

Unul dintre sportivii de perspectivă ai României la schi fond, prahoveanul Daniel Pripici, de la CSŞ Sinaia, a obţinut un rezultat bun la final de an în competiţiile internaţionale. Elevul antrenorului Ioan Poponeci, în vârstă de 19 ani, a fost prezent la Hochfilzen, în Austria, la trei concursuri de juniori (U20) incluse în calendarul Federaţiei Internaţionale de Schi.
La primul dintre acestea, de sprint, pe distanţa de 1,5 km, sportivul prahovean din lotul olimpic al României s-a situat pe locul 41 din 113 sportivi prezenţi la start în faza preliminară, cu timpul de 3.44,73 minute, înregistrând o întârziere de 22,74 secunde faţă de primul clasat, francezul Valentin Chauvin, cel care avea să se impună şi în faza finală. Cum doar primii 30 de sportivi au acces în faza finală, Pripici s-a oprit în prima fază a competiţiei, ocupând locul 41.
Daniel a avut, însă, evoluţii mai bune în probele de 10 km individual clasic şi individual liber, care au urmat. În prima dintre acestea, după un debut foarte bun de concurs, ocupând locul 15 la primul timp intermediar, după 2,4 km parcurşi, schiorul prahovean nu a mai putut menţine ritmul, iar până la final a coborât pe locul 28, sosind cu o întârziere de 2.13,4 minute faţă de învingător, tot francezul Valentin Chauvin. De menţionat, însă, că sportivul prahovean a fost la un minut de top 10, la startul întrecerii fiind prezenţi 94 de concurenţi.
Reprezentantul clubului din Sinaia a încheiat participarea din Austria cu cea mai bună evoluţie a sa, înregistrată la proba de 10 km individual liber. Tânărul de 19 ani a avut o prestaţie constantă de-a lungul întrecerii, sosind pe locul 13, în final, după ce a fost, la jumătatea competiţiei, şi pe locul 9. Acesta a trecut linia de sosire în 25.39,2 minute, la 1.08,3 minute de învingător, francezul Chauvin, 96 de sportivi luând startul la această probă.