Petre Apostol

Astăzi, Campionatul Naţional de handbal feminin la junioare I programează o nouă etapă, iar echipele prahovene prezente în cadrul competiţiei – HC Activ CSO Plopeni (Seria C) şi CSŞ „1 Mai” Ploieşti (Seria D) – vor avea meciuri importante. HC Activ CSO Plopeni, formaţie antrenată de profesorul Nicolae Nimu, va evolua în deplasare, pe terenul echipei CSŞ Slobozia, întâlnire programată de la ora 11.00. Gruparea prahoveană urmăreşte să-şi menţină intactă linia de clasament, având cinci victorii din cinci meciuri, ocupând prima poziţie a ierarhiei, la diferenţă de golaveraj de CSŞ 1 Constanţa, singura formaţie care mai are maximum de puncte până acum. Formaţia din Slobozia a obţinut două victorii în primele cinci partide disputate, situându-se pe locul 4. Iar în meciul direct anterior, desfăşurat la Plopeni, în cadrul primului turneu al campionatului, HC Activ s-a impus cu scorul de 27-18, dar la pauză avea avantaj minim, scor 9-8. Echipa CSŞ „1 Mai” Ploieşti, antrenată de profesorul Marian Bratu, va evolua pe teren propriu, în Sala „Olimpia”, de la ora 14.30, urmând să primească replica primei clasate, echipa de la Gr. Şc. Energetic Rm. Vâlcea. Cu 10 puncte acumulate (trei victorii şi un egal) în şase partide disputate, gruparea ploieşteană ocupă locul 5 în clasament. În runda precedentă, elevele antrenorului Marian Bratu au pierdut, cu greu, pe terenul formaţiei Dinamo Braşov, formaţie care a devansat, la diferenţă de un gol, pe CSŞ „1 Mai” în ierarhie. Misiunea echipei ploieştene în meciul de astăzi va fi una foarte dificilă, având în vedere că întâlneşte formaţia de pe prima poziţie, care a câştigat toate cele opt meciuri disputate până în prezent.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCalificare in ceata
Articolul următorInfomedica