CSM Ploieşti-SC Mureşul Tg. Mureş, mâine, ora 11.00

Petre Apostol

Într-o zi importantă pentru viitorul ţării, fiind organizate alegerile prezidenţiale, echipa feminină de handbal CSM Ploieşti dispută o partidă de asemenea importantă pentru viitorul formaţiei în acest sezon al Ligii Naţionale. Gruparea ploieşteană, antrenată de Goran Kurtes, va primi replica nou-promovatei SC Mureşul Tg. Mureş, într-un meci contând pentru etapa a XI-a din campionat.
După eşecul înregistrat pe terenul celei de-a doua clasate din ierarhie, SCM Craiova, scor 22-26, în runda precedentă, formaţia prahoveană are un final de tur cu echipe din a doua parte a clasamentului, în care trebuie să se impună, dacă nu doreşte să-şi pericliteze îndeplinirea obiectivului, anume calificarea în playoff. Primul hop speră să-l treacă mâine, în confruntarea cu ultima clasată a Ligii Naţionale, SC Mureşul fiind principala candidată la retrogradare, nereuşind, până acum, să câştige niciun punct.
Interesant este că gruparea mureşeană a jucat în partida anterioară din deplasare împotriva formaţiei SCM Craiova, pierzând la aceeaşi diferenţă ca şi CSM Ploieşti, scor 21-25.
Despre partida de mâine, antrenorul principal al formaţiei ploieştene, Goran Kurtes, a declarat: „Îmi doresc să câştigăm clar, la scor, pentru că este o diferenţă evidentă între echipa noastră şi a lor. Am văzut două meciuri jucate de Mureş şi e clar că putem trece de această echipă, cu condiţia să abordăm meciul serios, cu determinare, fără să ţinem cont de clasament”.
În privinţa lotului, singura incertitudine din tabăra ploieşteană o reprezintă portarul Elena Şerban, care încă nu şi-a revenit complet după accidentarea suferită la acţiunea reprezentativei tricolore. Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Cristina Năstase şi Simona Stancu (Bucureşti/Buzău) şi îl va avea ca observator pe Gheorghe Bejinariu (Argeş).
În devansul etapei s-a disputat partida HCM Baia Mare şi HC Zalău, marţi, scor 30-24 (15-10), iar ieri seară, CSM Cetate Devatrans a primit vizita formaţiei SCM Craiova.
Runda a XI-a a Ligii Naţionale mai programează următoarele meciuri:
Corona 2010 Braşov-Unirea Slobozia, astăzi, ora 11.30
HCM Roman-HC Dunărea Brăila, mâine, ora 11.30
U Neptun Constanţa-U Alexandrion Cluj, mâine, ora 12.00
HCM Rm. Vâlcea-CSM Bucureşti, mâine, ora 20.00

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCalificare in ceata
Articolul următorInfomedica