Ultima etapă din Liga B a adus un eveniment mai rar întâlnit pe stadioanele de fotbal, chiar și pe cele din județ. În seria ”EST”, jocul de la Pleașa dintre localnicii de la AS și Voința Vadu Părului nu s-a mai disputat, motivul fiind unul de organizare. La fiecare partidă, echipa gazdă trebuie să asigure asistența medicală, altfel întâlnirea nu mai are loc. Cu puțin timp înainte de startul întâlnirii, în cabina arbitrilor s-a prezentat un asistent medical, dar care nu avea documentele aferente la el. Oficialii întâlnirii au cerut organizatorilor să remedieze problema în 15 minute de la startul întâlnirii, dar gazdele au reușit să aducă alt cadru medical la stadion dar peste timpul regulamentar. Cum nu s-au mai întrunit condițiile de desfășurare a jocului, partida nu s-a mai disputat, iar ieri, la ședința Comisiei de Competiții și Disciplină, întâlnirea a fost omologată în favoarea grupării Voința Vadu Părului. Cum un necaz nu vine niciodată singur, oficialii grupării au înștiințat conducerea Asociației Județene de Fotbal (AJF) Prahova că se retrag din campionat, aducând și o hârtie în acest sens. Biroul Executiv al AJF va lua act de decizia celor de la AS Pleașa în următoarea ședință, retragerea echipei urmând să modifice şi clasamentul la zi.
Din actualul sezon, în seria ”EST” mai sunt de disputat doar trei jocuri, formația din Pleașa urmând să efectueze două deplasări la Valea Cucului și Valea Călugărească, iar în ultimul joc al turului ar fi întâlnit gruparea ploieșteană Iany Sport 2012.
Clasamentul în seria ”EST” este următorul:
1. Rapid Mizil 10 7 2 1 44-13 23
2. Gloria Plopu 10 7 2 1 27-10 23
3. Petrolul 95 Ploieşti 9 6 0 3 32-15 18
4. AS Gherghiţa 10 5 3 2 25-12 18
5. FC Oţelul Larissa 9 5 2 2 24-18 17
6. Progresul Bucov 10 5 1 4 23-20 16
7. Unirea Petrolul Râfov 10 5 1 4 30-32 16
8. Progresul B. Grădiştea 10 4 2 4 21-25 14
9. Iany Sport 2012 Ploiești 10 3 3 4 13-19 12
10. AS Pleaşa 10 3 2 5 18-27 11
11. Voinţa Vadu Părului 10 3 1 6 13-30 10
12. CS Brazi Popeşti 10 2 2 6 12-23 8
13. Sportul Valea Cucului 10 2 1 7 15-30 7
14.Sportul V. Călugărească 10 0 2 8 13-36 2














