Petrolul Ploieşti – Ceahlăul Piatra Neamţ, astăzi, ora 21.00

Petrolul are şansa să “lege” a treia victorie la rând, după un parcurs relativ mai uşor, cu adversare cât de cât accesibile, care se va încheia odată cu acest meci cu Ceahlăul Piatra Neamţ. După aceea, va veni un nou “moment al adevărului” – deplasarea de la Astra.
Până atunci, partida cu moldovenii, ultima a etapei, poate fi considerată un meci în care echipa pregătită de Gheorghe Mulţescu are statutul de mare favorită, sub comanda “Turcului” ploieştenii arătând ca o formație capabilă să se impună în meciurile considerate “mai uşoare”. Chiar dacă randamentul echipei este mai slab, statistic, pe teren propriu, până acum, galben-albaştrii au toate atuurile pentru un meci care să nu le aducă mari emoţii: nu au nicio absenţă importantă (Mustivar şi Fanchone nu pot fi consideraţi jucători “decisivi”) şi au trecut cu bine peste o perioadă cu antrenamente de “încărcare”, Mulţescu profitând de pauza competiţională pentru a pune la punct pregătirea fizică a echipei, pe care el a considerat-o o problemă, de la venirea la Petrolul.
Foarte probabil, Fanchone – fundaşul stânga titular – nu va juca, fiind accidentat, acesta putând fi înlocuit de Satli (caz în care, ca fundaş central, va juca Ipsa) sau de Beţa – ca variantă de “rezervă”. În amicalul cu Viitorul, câştigat cu 3-0, Ipsa a fost titular în centrul defensivei, marcând un gol, şi are şanse mari să rămână în primul unsprezece, celălalt semn de întrebare, tactic, fiind acela legat de “perechea” lui De Lucas din centrul liniei de mijloc – Filip (varianta mai defensivă) sau Teixeira (care ar aduce un plus ofensivei prin eliberarea unui loc în spatele lui Tamuz) fiind cele două posibilităţi. “Suntem pregătiţi să atacăm cazemata Ceahlăului din toate poziţiile” – promite Mulţescu înaintea meciului din această seară.