Marian Dima

Fostele glorii petroliste care au trăit „tripla” cu Liverpool, din 1966, momentul istoric al acelui duel fiind meciul al doilea, disputat în 12 octombrie 1966 pe stadionul „Ilie Oană” şi încheiat cu victoria ploieştenilor cu 3-1, au celebrat ieri cei 48 de ani scurşi de la acel moment de referinţă al fotbalului ploieştean şi românesc.
Fraţii Dridea – Mircea şi Virgil, Alexandru „Şoni” Pall, Eduard Iuhas, Octavian Dincuţă şi Camil Oprişan au fost prezenţi la antrenamentul de ieri seară al echipei pregătite de Gheorghe Mulţescu pentru a primi felicitările actualei generaţii de jucători şi pentru a fi omagiaţi la ceas aniversar.
Mircea Dridea – unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai istoriei petroliste, a fost „purtătorul de cuvânt” al generaţiei sale, dorinţa „seniorilor” Petrolului fiind aceea ca, peste doi ani, la aniversarea a 50 de ani de la acel meci istoric, să se organizeze, dacă se poate, o sărbătoare, în adevăratul sens al cuvântului, cu invitarea unora dintre gloriile fotbalului englez care atunci jucau pentru Liverpool şi, dacă se poate, cu un meci amical, măcar între două grupe de juniori ale celor două cluburi, care să celebreze acest moment. „Eu sper să fim toţi cei care suntem acum prezenţi şi atunci în viaţă, pentru că, asta este, iată că de la precedentele evenimente de acest gen, pe rând, s-au dus câţiva dintre dragii noştri colegi – Mihai Mocanu, apoi Mihai Ionescu şi, ultimul, Costică Moldoveanu. Timpul îşi urmează destinul, sper să putem celebra semi-centenarul, eu deja număr zilele, până la acel moment. Vreau să mulţumesc pentru recunoaşterea care ne este arătată, ultimii ani au fost foarte frumoşi din acest punct de vedere, este o recompensă mai importantă poate decât ceea materială, de la vremea acelor performanţe, anume să ştie lumea că ai făcut ceva pentru fotbal, pentru oraş, pentru Petrolul, să te oprească pe drum şi să te salute, spunându-şi : „vă aduceţi aminte de acele vremuri, când Liverpool a fost învinsă la Ploieşti, şi eu am fost atunci în tribune”.
Amintiri din ‘66
La 48 de ani de la magnifica victorie, Mircea Dridea a rememorat câteva “amănunte” mai puţin ştiute ale acelui meci, forţa Petrolului de atunci fiind dovedită de două lucruri: mai întâi, acela că Petrolul a făcut 3-1 cu un jucător care era pe teren doar “de formă” – Badea, în 1966, schimbările jucătorilor de camp nefiind premise (se schimba doar portarul, cu acordul medicului)! Apoi, după un penalty neacordat, la scorul de 3-1 pentru noi, de către centralul din Rusia (Lukianov), Florea a fost eliminat, finalul de meci găsind Petrolul “decimată” pentru manşa a treia, de la Bruxelles – Belgia (se juca meciul decisiv pe teren neutru), unde, de asemenea, au fost câţiva ghinionişti, unul dintre ei fiind Camil Oprişan, care a pierdut locul de titular şi prilejul de a juca din cauza unei… infecţii la măsea! “Nu am primit vreo primă specială, dar, 100%, din acel moment am fost mult mai respectaţi de către colegii noştri de la toate echipele”.
„Seniorii” şi la voie-bună
Cei şase foşti fotbalişti de glorie ai Petrolului au oferit multe momente “adevărate”, plini de umor şi har, aceştia spunând multe dintre adevărurile fotbalului nostru. “Şoni” Pall a numit “duşmanii Petrolului” în tentative de a lua primul titlu, după cel din 1966: “arbitrii, în frunte cu cel care a vrut să se arunce de la etaj”. Octavian Dincuţă a amintit de momentul 66, pentru viaţa sa de fotbalist: “la 19 ani, cât aveam, a intrat antrenorul Naţionalei în vestiar şi m-a întrebat dacă îmi e frică. Nu mi-a fost şi am reuşit, după acel meci să prind câteva turnee extraordinare, am jucat alături de Lucescu, Coe, fotbalişti adevăraţi”. Mircea Dridea a rememorat “momentele când eram trimişi la Antipa, de către foşti conducători ai acestui club, care însă au ţinut echipa prin divizia B, la Moreni şi Mogoşoaia”. Toţi cei prezenţi au fost apoi invitaţi să depene amintiri legate de perioada de glorie a lor şi a Petrolului, într-un cadru festiv, acelaşi Mircea Dridea spunând “replica serii”: “Să nu vă grăbiţi vreunul să plecaţi, mai sunt 730 de zile şi serbăm 50 de ani!”


Echipa Petrolului care a învins pe Liverpool, la Ploieşti: M. IONESCU – PAHONŢU, BOC, FLOREA, MOCANU – DINCUŢĂ, DRAGOMIR – MOLDOVEANU, DRIDEA I, BADEA, DRIDEA II.