Petre Apostol

Mâine, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă din Plopeni va avea loc o partidă care se anunţă cel puţin interesantă, echipa feminină de handbal HC Activ CSO Plopeni urmând să primească replica unei pretendente la promovare, anume Ştiinţa Bucureşti.
Formaţia bucureşteană, antrenată de o fostă jucătoare de la CSM Ploieşti, Nicoleta Alexandrescu, are maximum de puncte, câştigând toate cele patru meciuri disputate până acum, ocupând locul secund, la diferenţă de golaveraj de Rapid Bucureşti. De menţionat şi faptul că în lot se regăsesc jucătoarele Andreea Dospin, care a fost una dintre principalele handbaliste de la CSM Ploieşti care au readus formaţia prahoveană în prima ligă, şi ploieşteanca Mădălina Porfireanu, şi ea sosită de la clubul din Ploieşti.
Gruparea din Plopeni, antrenată de tânărul Florin Ciupitu, s-a descurcat bine în primele trei meciuri, câştigând două partide şi suferind o singură înfrângere, ocupând locul al cincilea. Iar asta cu toate că lotul este, în mare parte, alcătuit din junioare, care evoluează şi în campionatul de la vârsta lor, sub comanda profesorului Nicolae Nimu.
În cadrul etapei de mâine mai sunt programate următoarele meciuri:
CSU Târgvişte-Rapid Bucureşti, ora 10.30
Danubius Galaţi-ACS Şc. 181 SSP Bucureşti, ora 11.00
Ştiinţa Bacău-Spartac Bucureşti, ora 13.00
HC Buzău-HC Piatra Neamţ, ora 13.00