Marcel Marin

Prietenii „Daniel Chiriţă” – Naţionala Artiştilor 3-5 (2-2)
Stadion: „Sala Sporturilor”, Ploieşti. Spectatori: circa 100. Au marcat: N. Cantemir (30), R. Iacob (35), C. Petculescu (70)/R. Welhron (10), Brînzei (32), V. Stan (50), Lixandru (60, 62).
Prietenii: Nuţă – Burlacu, Rădulescu, Toma, Tănase – Tase, Iacob, A. Alexandru, Cantemir – Lindenberg, C. Petculescu. A mai jucat: Brunea. Antrenor: Viorel Nuţă.
Naţionala: Cruceru – P. Gheorghe, Brînzei, Kamara, Vornici – Lixandru, Ştefănescu – Moise, Stan, Weelhon – C. Dumitrache. A mai evoluat: A. Grasu. Antrenor: Daniel Chiriţă.

Recent, la Ploiesti, s-a desfăşurat un interesant joc amical, care a opus prietenii fostului petrolist Daniel Chiriţă, Naţioanala Artiştilor – antrenată chiar de către cel care odinioară a îmbracat tricoul „galben-albastru” – echipă care deţine titlul de campioană mondială, obţinut în primăvară, în Rusia (Moscova). Partida a avut foarte multe faze la ambele porţi, dovadă fiind cele opt goluri înscrise. Jucătorul partidei a fost Florin Lixandru (24 ani), un artist pe gazon, fost fotbalist, care lejer poate evolua în cel de-al doilea campionat al ţării. Meciul a reprezentat un bun prilej de pregătire a unui turneu internaţional pentru Naţionala Artiştilor care, în luna noiembrie, va participa la o competiţie amicală la Teheran (Iran).