Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că a primit o cerere de graţiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, care este în curs de soluţionare, precizând că probabil în una-două săptămâni va fi dat un răspuns. „Am primit o solicitare, cred că în urmă cu două săptămâni. Este în curs de soluţionare”, a spus ministrul Robert Cazanciuc. Întrebat dacă, ţinând cont de starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, va da un aviz favorabil, Cazanciuc a spus că aşteaptă în acest sens un răspuns de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi analiza internă a Ministerului Justiţiei. „Sunt proceduri interne, atât în minister, cât şi la Agenţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în legătură cu orice solicitare de graţiere. Aşteptăm răspunsul de la ANP şi analiza internă a colegilor din minister. Probabil că într-o săptămână, două putem da un răspuns”, a precizat Cazanciuc. În 12 iunie, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare, primită de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa în dosarul transferurilor de jucători. Instanţa a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară. Decizia Tribunalului Ilfov a fost contestată de Jean Pădureanu în 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest caz.
Fostul preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa a fost condamnat definitiv, în 4 martie, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. Executarea pedepsei a început în ziua în care a fost condamnat, 4 martie 2014, şi expiră la 3 iulie 2017, Jean Pădureanu fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.