Petre Apostol
Echipele feminine de handbal CSM Ploieşti şi CSM Bucureşti, două formaţii aflate în situaţii total opuse în clasamentul Ligii Naţionale, se vor întâlni în această seară, de la ora 18,00, în Sala „Olimpia”, într-un meci contând pentru etapa a cincea a campionatului.
Gruparea ploieşteană urmăreşte în această partidă să şteargă impresia lăsată în urma meciului trecut, de la Rm. Vâlcea, antrenorul Gheorghe Covaciu dorind ca jocul slab din acea întâlnire să reprezinte o simplă întâmplare, după trei jocuri curajoase în compania a trei formaţii de top, Corona 2010 Braşov, HCM Baia Mare şi HCM Roman.
În ciuda investiţiilor realizate în ultimii ani şi a transferurilor efectuate în această vară, CSM Ploieşti se regăseşte pe un loc similar ca în sezonul precedent, penultima poziţie, fără niciun punct câştigat în cele patru meciuri disputate.
În schimb, CSM Bucureşti este o grupare care a schimbat aproape în totalitate componenţa lotului, aducând jucătoare de top la nivel mondial, având aspiraţii la titlul naţional în acest sezon. Iar după modul în care a pornit în campionat, acest obiectiv pare unul rezonabil, în momentul de faţă ocupând locul întâi, în urma a patru victorii categorice, doar HC Zalău reuşind, în runda inaugurală, pe teren propriu, să se menţină la o diferenţă mai mică de 10 goluri în urma grupării din Capitală.
De menţionat că CSM Ploieşti a întâlnit, în Sala „Olimpia”, formaţia bucureşteană şi înaintea startului Ligii Naţionale, într-un meci amical, gruparea condusă de daneza Mette Klit impunându-se, cu greu, cu scorul de 29-24 (11-11).
Partida dintre CSM Ploieşti şi CSM Bucureşti va fi arbitrată de Iulian Cristea (Iaşi) şi Sebastian Hagiu (Vaslui), iar observator FRH va fi braşoveanul Iulian Enache.
Programul etapei de astăzi este următorul:
U Neptun Constanţa-HCM Roman, ora 15.30
U Alexandrion Cluj-HC Zalău, ora 16.45
CSM Unirea Slobozia-Mureşul Tg. Mureş, ora 17.00
SCM Craiova-Dunărea Brăila, ora 18.00
Cetate Devatrans-HCM Rm. Vâlcea, ora 18.00
Derbiul rundei, dintre Corona 2010 Braşov şi HCM Baia Mare, s-a desfăşurat în devansul etapei, ieri seară.
Ramona Ştefan şi Adriana Vasilescu, pe „lista neagră”?!
Două dintre titularele echipei ploieştene în sezonul trecut, extremele Ramona Ştefan şi Adriana Vasilescu, par să nu mai fie pe placul conducerii clubului. Acestea au prins foarte puţine minute pe teren în primele patru partide, iar Ramonei Ştefan, jucătoare emblematică a formaţiei, îi fusese retrasă şi banderola de căpitan, la începutul campionatului.
Cele două handbaliste au fost singurele care nu au jucat deloc în partida de la Rm. Vâlcea, pierdută clar de CSM Ploieşti, iar înainte de meciul cu CSM Bucureşti acestea fuseseră anunţate, iniţial, că nu vor face parte din lotul care s-a aflat într-un semi-cantonament, de ieri seară până la ora jocului. Este foarte posibil chiar ca ele să fie în tribune la meciul de astăzi.
Dacă Ramona a mai fost prezentă pe teren în câteva meciuri – chiar în partida cu HCM Roman acţiunile sale oferind şansa echipei ploieştene de a egala în ultimele momente ale meciului, Adriana Vasilescu a stat mai mult în tribună, deşi este refăcută după accidentarea suferită în sezonul trecut!
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în privinţa acestora, mai ales că Ramona Ştefan şi Adriana Vasilescu au fost alături de echipa ploieşteană încă din primii ani de existenţă. În plus, sunt două dintre puţinele jucătoare din lotul formaţiei care au „rădăcini” chiar din Ploieşti, fapt care ar trebui să conteze mult mai ales la un club finanţat din banii comunităţii, cum este cazul la CSM Ploieşti.















