Săptămâna trecută, Ion Panțuru, sportivul care a adus, în 1968, singura medalie olimpică pentru România la sporturile de iarnă, a împlinit 80 de ani. Acesta a avut parte de o adevărată surpriză din partea nașului său, Emanoil Savin, care i-a dus acasă un tort decorat cu panglică tricoloră și imagini avându-i drept protagoniști pe sportiv și pe primar, alături de un buchet de flori. Atmosfera a fost întreținută de un artist local, adus special de către edil pentru a-l încânta pe sărbătorit, aniversarea inedită a zilei de naştere prilejuindu-i lui Panţuru momente de mare emoţie. Printre cei care i-au urat „La mulţi ani” lui Panţuru s-a aflat și un alt mare sportiv al României, canotorul Dimitrie Popescu, multiplu medaliat la olimpiade, precum și viceprimarul Bușteniului, Nae Savel și administratorul public, Marian Ilie.
Ion Panțuru – maestru emerit al sportului, vicecampion mondial și medaliat olimpic la bob este, din anul 2005, ”Cetățean de Onoare al orașului Bușteni”. Marele sportiv a câştigat, la Olimpiada din 1968 (Grenoble), alături de Nicolae Neagoe, singura medalie a României la Jocurile Olimpice de Iarnă, medalia de bronz reprezentând performanța de vârf a sporturilor de iarnă de la noi, care, de 47 de ani, nu a fost depășită de niciun alt sportiv român.