Primul eşalon al fotbalului feminin românesc se pune în mişcare la sfârşitul acestei săptămâni, singura reprezentantă a judeţului nostru – CS Brazi – având parte de un debut “în vecini”, printr-o deplasare la Fair Play Bucureşti, meciul fiind programat duminică, de la ora 11,00, pe stadionul Politehnica, din Bucureşti. O întrecere destul de diluată numeric, cu doar 8 echipe la start, rămânerea în acest eşalon fiind obiectivul “real” al majorităţii echipelor. Fetele pregătite de Mihai Dinu şi Nina Anca sunt încrezătoare că vor veni neînvinse din deplasarea de la Bucureşti, debutul fiind unul aşteptat cu nerăbdare, după o lungă perioadă de antrenamente şi meciuri amicale. Singura incertitudine din lot o reprezintă portarul Mirela Stoica.















