Petre Apostol

Echipa masculină de handbal CSM Ploieşti a disputat ieri, în Sala Sporturilor „Olimpia”, un meci amical în compania formaţiei CSU Galaţi, două dintre grupările care se anunţă a se lupta pentru primele poziţii din Divizia A în sezonul următor. La fel ca şi în meciurile din campionat, din sezonul precedent, în care CSU Galaţi s-a impus de ambele ori, jocul a fost unul fizic, dur pe alocuri, dar au existat, pe lângă încrâncenarea din cele două tabere, şi faze spectaculoase, care anunţă un duel interesant de urmărit în competiţia oficială.
Gruparea antrenată de Dragoş Dobrescu, alături de directorul tehnic Ion Nicolae, a avut controlul partidei, dar formaţia gălăţeană s-a menţinut aproape tot timpul şi numai paradele portarului Marian Dumitru, în partea secundă, au păstrat avantajul gazdelor.
Un fapt de menţionat ar fi că jocul grupării CSM Ploieşti a început să se lege, jucătorii veniţi părând că s-au acomodat în cadrul formaţiei, o echipă care arată o mare schimbare în bine faţă de sezonul precedent.
Emilian Turcu, Narcis Zamfir şi Andrei Macovei au fost decisivi la linia de nouă metri pentru formaţia ploieşteană, dar şi puternicul Gheorghe Roman a contribuit în mare măsură, fiind greu de oprit de defensiva oaspete. În partea secundă s-au mai remarcat şi Victor Hoinaru şi Marius Mihoci, cel din urmă reprezentând, de altfel, singura extremă care a ieşit în evidenţă, celelalte fiind destul de „tăcute” în special în plan ofensiv.
Scorul final a fost 27-25 pentru CSM Ploieşti, după ce gazdele conduceau şi la pauză, scor 14-11. Apoi, s-au mai jucat încă 20 de minute, în care s-au impus tot ploieştenii, cu scorul de 13-11.
CSM Ploieşti a început în formula Marian Dumitru – Emilian Turcu 6 goluri, Narcis Zamfir 5, Andrei Macovei 3, Gheorghe Roman 2, Claudiu Subţirică 2, George Stăncioiu, după care au mai intrat Daniel Rotaru – Marius Mihoci 3 goluri (1 de la 7m), Victor Hoinaru 3, Alin Budui 1, Bogdan Năstase (1 de la 7m), Andrei Hodorogea (1 de la 7m), Sorin Cârstea, Alexandru Pîslaru.