Marian Dima

Deşi părea să fie „inflaţie mare” la Fortuna, unde se prezentau la primele antrenamente câte 40 de fotbalişti, până la urmă, numărul jucătorilor de câmp s-a redus simţitor, ajungând acum la cota „minimă”.
Ultimul plecat este mijlocaşul central Alin Roman – care a acuzat unele probleme contractuale, înţelegerea iniţială fiind în pericol de a se modifica „unilateral”, lucru neacceptat de jucător, care a părăsit echipa lui Florin Stăncioiu.
Alin Roman – mijlocaş ofensiv de 20 de ani, fost internaţional Under 19 şi Under 17 – a bifat patru meciuri în finalul sezonului trecut în Liga I, pentru retrogradata ACS Poli Timişoara, în „CV”-ul său apărând peste 40 de meciuri jucate în eşalonul secund, cele mai multe dintre ele la Dinamo II, unde a şi marcat 10 goluri.
Desigur, zilele viitoare vor apărea „completările” necesare lotului, colaborarea cu Dinamo fiind una dintre pistele prin care se pot „completa”, imediat, „golurile” apărute.
O impresie privind eventualele posibile plombe se va putea forma şi astăzi, când Dinamo II vine la Poiana Câmpina să joace în ultimul amical al echipei lui Radu Călin – meciul „de prezentare a lotului” divizionarei secunde prahovene fiind programat de la ora 17,00. Ieri, jucătorii şi stafful au avut programată şi o şedinţă foto, tot cu scopul „promovării” imaginii în Liga a II-a, una dintre deciziile interesante fiind aceea de a introduce bilete de intrare la meciurile de pe teren propriu.