Bogdan Chitic
Pe adresa clubului ploieștean a sosit o invitație de a participa la un prestigios turneu amical la Wroclaw (Polonia), în perioada 27-28 septembrie. Echipa gazdă și câștigătoarea Cupei Poloniei în 2014, Slask Wroclaw, campioana en-titre a Poloniei, Turow Zgorzelec, noua grupare a internaționalului român Vlad Moldoveanu, și Dinamo Sassari, câștigătoarea Cupei Italiei și formație calificată pe tabloul principal al Euroligii, vor fi adversarele de calibru ale formației antrenate de Vladimir Arnautovic. Se va juca în sistem turneu, cu cele două semifinale, sâmbătă, 27 septembrie, urmate de finala mică și finala mare, duminică, 28 septembrie, programul competiției urmând să fie stabilit la fața locului, prin tragere la sorți.
„Această invitație vine ca o încununare a muncii depuse de clubul nostru în ultimii 10 ani și a eforturilor permanente făcute pentru a propulsa baschetul românesc la cel mai înalt nivel. Ne bucură enorm faptul că ne vom putea măsura forțele cu două dintre cele mai puternice echipe din Polonia, o ligă care, anul acesta, a trimis-o în premieră pe Turow Zgorzelec în grupele Euroligii, alături de forțe ale Europei, ca Barcelona, Panathinaikos sau Fenerbahce. La turneul din «Orbita Arena» va asista și Mieczyslaw Lopatka, legenda baschetului polonez ajunsă la o vârstă venerabilă, de 74 de ani, și, cu siguranță, ne vom bucura de 4 partide extrem de interesante și de disputate”, a declarat antrenorul Vladimir Arnautovic.
În vederea participării la turneul din Polonia, campionii României vor încerca să mute meciul tur din optimile Cupei României, cu SCM Craiova, de pe data de 27 septembrie pe 22 septembrie, pentru ca două zile mai târziu să joace în Capitală, împotriva Energiei Rovinari, în Supercupa României. Returul dublei manșe cu trupa lui Andelko Mandic se va desfășura în Bănie, la data stabilită, 1 octombrie, iar primul joc din campionat va avea loc la Cluj, împotriva lui U Banca Transilvania, pe 4 octombrie.














