Cetăţean de onoare al oraşului Buşteni, fosta campioană olimpică şi europeană, Alina Dumitru, îşi va petrece unul dintre cele mai importante momente ale vieţii în staţiunea de pe Valea Prahovei, la sfârşitul acestei săptămâni! Astfel, vineri, Alina îşi va uni destinele cu iubitul ei, Ciprian, într-o ceremonie care se va desfăşura la Buşteni, primarul Emanoil Savin urmând să oficializeze cununia civilă. Alina (fostă judoka şi la clubul Petrom Ploieşti şi care a fost desemnată de mai multe ori „Sportiva anului” în Prahova) a dorit ca acest eveniment special din viaţa ei să fie unul intim, alături de familie şi prieteni. Casă de piatră!