Petre Apostol

Pe Stadionul „Lia Manoliu” din Bucureşti, a avut loc etapa finală a Campionatului naţional de atletism pentru juniori 2, iar printre protagoniştii concursului s-au numărat şi sportivi prahoveni. În prima zi a competiţiei, din Prahova a reuşit să urce pe podiumul de premiere echipa de ştafetă de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, la proba de 4×100 m.
Alcătuită din atleţii Mihail Filote, Bogdan Oprina, Andrei Năstăsache şi Costin Homiuc, formaţia ploieşteană a stabilit al doilea timp al concursului, cu 44,26 secunde, câştigând medaliile de argint. Prima clasată a fost echipa LPS Cluj Napoca (43,44 secunde), la respectiva probă luând startul nouă formaţii.
Atleţii ploieşteni sunt pregătiţi de profesorii Robert Munteanu, Maria Andrei şi Florin Andrei.
De asemenea, în prima zi a competiţiei a avut loc şi cea mai spectaculoasă probă a reuniunii, cea de 100 m băieţi, la care elevul profesoarei Maria Andrei, Costin Homiuc, era favorit la titlul naţional, el făcând parte din lotul României, fiind dublu campion balcanic cu echipa de ştafetă. Iar după serii, atletul ploieştean se afla în grafic, calificându-se în finală cu timpul de 11,08 secunde, având resurse chiar să coboare sub 11 secunde.
În ultimul act, însă, chiar dacă Homiuc a condus în primii 70 de metri, acesta a cedat inexplicabil pe final, ratând nu doar titlul naţional, ci chiar podiumul, sosind al patrulea, cu timpul de 11,17 secunde. Aceasta a fost prima sa ediţie a Campionatului naţional la care nu a reuşit să se claseze pe podium.
Totodată, în lupta pentru medalii s-a mai aflat în prima zi a campionatului şi atleta clubului PetroEnergia Câmpina, Oana Florentina Gheorghe (în foto), care are legitimare şi la LPS Câmpulung Muscel. Sportiva antrenorului Mihai Pascu, selecţionată în lotul naţional, s-a situat pe locul al cincilea la aruncarea discului, cu 36,87 m, la 1,13 m de podium.
În ziua secundă, însă, atleta prahoveană a reuşit să devină vicecampioană naţională la proba sa de bază, anume aruncarea greutăţii. Cu 14,51 m, Oana a fost la 5 m de titlul naţional, adjudecat de Maria Ilie, colegă cu aceasta la LPS Câmpulung, care este cu un an mai mare.
A mai fost aproape de medalii şi echipa de ştafetă de la CSŞ Ploieşti, în proba de 100 m+200 m+300 m+400 m, care a sosit pe locul al patrulea, cu timpul de 2.03,69 minute, la cinci sutimi de secundă de poziţia a treia. Formaţia ploieşteană a fost alcătuită din Mihail Filote, Bogdan Oprina, Andrei Năstăsache şi Petre Drula.