Liber de contract după negocieri cu iz de telenovelă, eşuate, cu Petrolul, brazilianul Guilherme Sytia Haubert a ajuns la clubul Astra, contractul fiind „ca şi semnat”!
Singurul integralist din Liga I, în sezonul trecut, Guilherme şi-a mandatat impresarii să negocieze cu Astra, care a anunţat că s-a înţeles cu fotbalistul, care se adaugă listei de achiziţii a echipei lui Ioan Niculae, dacă nu apar „surprize de ultimă oră”. Guilherme a aşteptat rezultatul negocierilor în Brazilia, jucătorul alegând să revină în România, mai ales că acum este… comunitar, el obţinând şi paşaportul portughez, astfel că îi este mult mai uşor să-şi exercite dreptul la muncă în ţările din Uniunea Europeană.
Astfel, dintre jucătorii plecaţi de la Petrolul în finalul sezonului trecut, doar Enza Manasser şi Povilas nu au încă echipe, ultimii care au semnat angajamente fiind Ianis Zicu (a mers la ASA Tg. Mureş), respectiv Mircea Bornescu (cel care a semnat cu Rapid Bucureşti, până la urmă).

Opel rămâne pe lista sponsorilor

După ce a jucat, în primele meciuri din sezonul 2014-2015 fără sponsor principal pe echipament, Petrolul a ajuns la un acord pentru continuarea parteneriatului cu producătorul de automobile OPEL. Astfel, firma germană va reveni pe pieptul găzarilor, care au reuşit semnarea câtorva contracte de publicitate importante în această vară.

Plzen a remizat la Pribram

Adversara de joi a Petrolului Ploieşti a debutat oficial în noul sezon sâmbătă seară, când a evoluat în prima rundă din campionatul Cehiei – Gambrinus Liga. Formaţia lui Dusan Uhrin junior a început campionatul cu un egal, 2-2 la Pribram, un rezultat mai degrabă modest, ţinând cont de cota adversarei, mult inferioară.
La meci a fost şi antrenorul secund al galben-albaştrilor, Nae Constantin, pentru Victoria Plzen acesta fiind singurul joc oficial înainte de „vizita” la Ploieşti, în timp ce Petrolul este într-o situaţie mult mai avantajoasă din acest punct de vedere, cu patru jocuri oficiale până la ora meciului din turul 3 al calificărilor Europa League.