Petre Apostol

Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia are, în momentul de faţă, la secţia de sanie, o generaţie care se anunţă cu mare potenţial la nivel internaţional. Andrei Turea, Carmen Manolescu, Marian Gîtlan şi Flavius Crăciun sunt patru tineri care au crescut frumos, se poate spune, şi sunt pregătiţi să scrie istorie pentru România.
Antrenaţi de Alexandru Comşa şi Corina Drăgan, precum şi de directorul clubului, Liviu Turea, fost sportiv în lotul olimpic de sanie, aceştia au arătat, la probele fizice, care au avut loc miercuri, că îndeplinesc parametrii optimi pentru perioada actuală. Vizând calificarea la Jocurile Olimpice de tineret din 2016, aceştia nu mai au mult timp de pregătire, iar reprezentanţii clubului prahovean ştiu că elevii lor au nevoie de cât mai multe coborâri pe pârtii de gheaţă în prezent.
De aceea se străduie să găsească sprijin financiar pentru a efectua cantonamente de pregătire pe gheaţă, deoarece, deşi este important, antrenamentul fizic nu este suficient.
Din păcate, indiferent de modul de antrenament în perioada de vară, din cauza costurilor ridicate, în sezonul următor aceştia, mai mult ca sigur, nu vor putea face deplasarea la etapele de Cupă Mondiale programate pe partea cealaltă a Atlanticului, la fel cum s-a întâmplat şi până acum cu loturile naţionale. Iar absenţa de la acestea, cu un an şi jumătate înainte de Jocurile Olimpice de tineret, înseamnă pierderea unor coborâri în plus, ceea ce afectează progresul sportivilor.
Rămâne, însă, de văzut ce se va întâmpla în sezonul viitor. Poate că se vor descoperi soluţii pentru sprijinirea unor sportivi în momentul în care au nevoie mai mult, aşa cum se întâmplă prin alte părţi ale lumii.