Portarul echipei Astra 2 – Alexandru Catană – a avut parte de un cadou frumos din partea goalkeperului de la “echipa mare” – Dani Coman. Aflat în cantonament la Braşov, Coman i-a “împrumutat” o pereche de mănuşi portarului de la echipa din Ciorani, iar după terminarea partidei a decis să le ofere cadou “omologului” de la echipa satelit, “pentru că i-au purtat noroc, să se bucure de ele”. Catană a rămas, astfel, cu mănuşile fostului internaţional, relaţia dintre fotbalişti de la câştigătoarea Cupei României – Astra şi jucători de la echipa “a doua” fiind una strânsă şi de Valeriu Aristan, căruia Marian Cristescu (cu care a fost coleg la FC Braşov) i-a dat câteva perechi de ghete de-a lungul anului.
Echipa din Ciorani a avut şi sprijin “logistic” de la doctorul echipei “mari” – Mircea Miu, care a făcut un program de vitaminizare pentru meciurile din finala Cupei – faza judeţeană (1-0 pentru Astra 2, cu Petrolistul Boldeşti), respectiv jocul de baraj cu FC Aninoasa (scor 2-1). La jocul desfăşurat la Sfântu- Gheorghe au fost prezenţi atât team-managerul Astrei – Mihai Matei cât şi directorul sportiv – Costel Lazăr, sub comanda lui Vali Aristan regăsindu-se şi câţiva juniori de la grupa lui Bucurel Dârman – Ionuţ Chişi şi Mădălin Răileanu – care au şi bifat minute pe gazon, respectiv Valentin Gheorghe şi Cătălin Roman – rămaşi pe banca de rezerve.

Cornu rămâne în Liga A

Printre cei care s-au bucurat de victoria echipei Astra 2 s-au numărat, la faţa locului, reprezentanţi ai altor echipe din judeţ, defuncta CSM Câmpina fiind gruparea “cea mai prezentă”, finanţatorul echipei din Ciorani, Ion Mihai, ţinând “să mulţumească tuturor celor care au fost aproape de noi”. Principala beneficiară a promovării este însă … CS Cornu, grupare care a scăpat de retrogradarea din primul eşalon judeţean prin promovarea echipei din Ciorani.