Marian Dima
După patru promovări cu 4 echipe diferite, în Liga a II-a, antrenorul Florin Stăncioiu nu este încă sigur de statutul său în eşalonul secund, la Fortuna. Stăncioiu este la final de contract cu echipa lui Radu Călin, angajamentul actual fiind scadent la 30 iunie.
La club, în perioada imediat următoare vor avea loc câteva şedinţe de analiză privind transferurile şi strategia pentru campionatul viitor, inclusiv privind banca tehnică. Interesant este că, în Liga a II-a, ultimele experienţe ale lui Stăncioiu nu au fost prea fericite, el retrogradând cu Tricolorul Breaza, după ce avusese probleme şi în mandatul la Chimia Brazi. Deocamdată, antrenorul care a dus Fortuna în B este „la domiciliu”, timp de câteva zile, aflat fiind în convalescenţă după o operaţie de hernie efectuată în această vacanţă.
Reunire pe 14 iulie
Jucătorii Fortunei au intrat în vacanţă, data reunirii lotului fiind stabilită pentru luni, 14 iulie. Programul de pregătire s-a creionat „în linii mari”, urmând să se efectueze două stagii de pregătire centralizată dintre care primul va fi, cu siguranţă, chiar în Câmpina.
Tratative cu Gângioveanu
Fortuna încearcă, în această vară, să-şi completeze lotul cu câţiva jucători valoroşi, pentru eşalonul secund, pe lista fotbaliştilor cu care se negociază fiind şi un fost internaţional de tineret – Constantin Gângioveanu. Acesta, ajuns la 24 de ani, trece printr-o perioadă nefastă, după ce, la un moment dat, ajunsese să fie cotat la peste 1 milion de euro, bifând partide în tricoul prim-divizionarelor Universitatea Craiova, Rapid şi FC Vaslui. Gângioveanu evoluează ca fundaş dreapta, post unde Fortuna are nevoie de întăriri, mai ales că, titularul din retur, Cristescu, nu este sigur că va mai fi păstrat la echipă şi pentru eşalonul secund. Cele două părţi au mai discutat şi în iarnă, când Gângioveanu a dat un răspuns negativ, încercând atunci să „prindă” un contract la o echipă cu pretenţii de eşalon secund. Lucru care nu i-a reuşit, „recondiţionarea” acestui fotbalist putând reprezenta un adevărat „pariu” pentru orice antrenor, cele aproape 100 de partide jucate de acesta în Liga I, Cupa României şi preliminariile Europa League nefiind de trecut cu vederea.














