Clubul Sportiv Dinamo a inaugurat un muzeu dedicat sportivilor „alb-roşii” în sediul din Şoseaua Ştefan cel Mare. „Îmi doresc ca toţi oamenii care intră în acest muzeu să-şi aducă aminte de sportivii dinamovişti. Niciodată nu eşti mulţumit cu ceea ce ai realizat, tot timpul vrei mai mult. Sunt extrem de bucuroasă că am reuşit să realizez acest colţ al sportului dinamovist, având în vedere că avem această tradiţie, istorie. Mă bucur că foştii sportivi se vor regăsi aici.
Îmi doresc de asemenea ca şi tânăra generaţie de sportivi să-şi găsească un loc în acest muzeu”, a declarat preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă.
Inaugurarea Muzeului Sportului Dinamovist a avut loc în contextul împlinirii a 66 de ani de existenţă a Clubului Sportiv Dinamo.
CS Dinamo are în palmares 125 de medalii la Jocurile Olimpice, 943 de medalii la Campionatele Mondiale, 1.095 de medalii la Campionatele Europene, 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale şi peste 11.000 de titluri de campion naţional.